Antena 3 CNN Politică Săgeţi cu iz tragi-comic în coaliţie. Udrea, "regina salvamarilor". PSD, "un broscoi" care stă în gâtul PD-L

Săgeţi cu iz tragi-comic în coaliţie. Udrea, "regina salvamarilor". PSD, "un broscoi" care stă în gâtul PD-L

Războiul dintre partidele aflate la guvernare capătă accente comice. Broscoiul şi prinţesa nu sunt doar personaje din desenele animate, ci figuri importante pe scena politică. Democrat-liberalii vor să scape de broscoiul PSD, iar social-democraţii regretă că au acceptat-o în guvern pe prinţesa, sau mai precis regina... salvamarilor, Elena Udrea. Cine alta?

Săgeţi cu iz tragi-comic în coaliţie. Udrea, "regina salvamarilor". PSD, "un broscoi" care stă în gâtul PD-L
Sursa foto: politicieni
de Redacția Antena 3 CNN    |    05 Sep 2009   •   18:12

Paradoxal, vorbele colorate s-au auzit chiar de la tribuna şcolilor de vară, semn că acesta este mesajul pe care mai-marii partidelor vor să-l transmită tinerilor politicieni.

La şcoala de vară PSD, vicepreşedintele PSD Liviu Dragnea a comentat ironic activitatea ministrului Turismului.
?Vreau să vă cerem iertare că am acceptat să se înfiinţeze Ministerul Turisnmului şi că am acceptat, şi spun exact lucrul ăsta, că am acceptat ca acest minister să fie gestionat de regina salvamarilor, ca să nu folosesc un cuvânt mai dur. Nu ştiu de ce râdeţi, dar singura mare acţiune care mi-a rămas în cap acum câteva zile - am văzut că era cu fluierul în gură şi număra chiloţii salvamarilor? a spus Dragnea.

În aceeaşi notă ironică, Dragnea a declarat că Mircea Geoană nu are nevoie de o vreo ?blondă? aşa cum are Traian Băsescu, pentru că preşedintele PSD are ?destule calităţi?.

În aceeaşi manieră au fost şi declaraţiile lierul PSD Bucureşti, Marian Vanghelie. În opinia lui, ministrul turismului nu face decât să tansmită mesajele preşedintelui Traian Băsescu. El a recunoscut însă că tuturor bărbaţilor din sală le place de Elena Udrea, ?o fetiţă simpatică?.

Marian Vanghelie a lasnat un atac şi către preşedintele Traian Băsescu. El susţine că informaţiile despre afacerile lui Mircea Băsescu au venit de la SRI şi nu pe filiera Ministerului de interne, de la serviciul doi şi un sfert, aşa cum spunea Elena Udrea. Vanghelie crede PD-L a avut interesul de a pune mâna pe arhiva "Doi şi un sfert", pentru că anumite informaţii pe care le deţinea serviciul să nu poată fi folosite contra lui Traian Băsescu, în campania electorală.

În termeni la fel comici şi-au lansat săgeţile otrăvite şi democrat-liberalii. Vicepreşedintele PD-L Ioan Oltean a cerut să fie dat afară de la guvernare ?broscoiul? PSD. Iar Gheorghe Flutur le-a transmis colegilor de coaliţie un mesaj în versuri - ?Vreţi la guvernare, mergeţi şi munciţi; vreţi în opoziţie, mergeti şi vorbiţi!?

În opinia democrat-liberalilor, Emil Boc are toate şansele să intre în istorie şi nu oricum. ?Dacă premierul Emil Boc va reuşi să se ţină pe poziţie şi să realizeze aceste reforme, va fi un Ştefan cel Mare al zilelor noastre?, a spus Ioan Oltean.

×
Subiecte în articol: PSD coalitie Elena Udrea Dragnea Vanghelie
Parteneri
Se bagă pensiile pe card! S-a aflat exact data la care se vor vira banii
x close