Antena 3 CNN Politică Sârbu: Referendumul pe Constituţie va fi într-o singură zi

Sârbu: Referendumul pe Constituţie va fi într-o singură zi

Sârbu: Referendumul pe Constituţie va fi într-o singură zi
Sursa foto: Foto: Agerpres
de M.Z.    |    03 Feb 2014   •   12:19
Liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu, a declarat, luni, că "s-a convenit" ca referendumul pentru revizuirea Constituţiei să fie organizat într-o singură zi, simultan cu alegerile europarlamentare, el spunând însă că în Parlament se mai pot schimba lucrurile.
 
"S-a convenit asupra unei singure zile şi va avea loc odată cu alegerile europarlamentare. Au fost discuţii pro şi contra, ca întotdeauna, şi atunci s-a ajuns la concluzia că cei care sunt interesaţi, cei care doresc pot să vină într-o zi. Asta nu înseamnă că nu s-ar putea schimba lucrurile în Parlament, venind alţii cu alte argumente. Cred eu că de asta a şi rămas puţin neclară sau neexplicată sută la sută decizia. În Parlament se mai pot schimba lucrurile, aţi văzut că de-a lungul timpului au mai fost decizii care au infirmat deciziile Guvernului, ale USL, sunt dezbateri, oamenii vin cu argumente, din teren lucrurile se văd de multe ori altfel", a afirmat Ilie Sârbu la RFI, potrivit Mediafax.
 
Întrebat dacă estimează că Parlamentul va întoarce decizia, Ilie Sârbu a răspuns: "Nu, eu nu văd de ce. Am experienţa celor două zile, dacă vă amintiţi, în 2003, când alergam noi pe străzi şi prin comune după alegători. Cine e interesat ca ţara lui să meargă bine, să aibă un sistem constituţional pus la punct, să rezolve problemele de care ne-am lovit în perioada asta, face efortul să iasă la vot. Dacă nu există interes, putem noi să facem şi o săptămână, că tot nu vor veni".

Declaraţia lui Sâbu vine după ce preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, că la nivelul USL nu s-a stabilit până în prezent dacă referendumul pentru revizuirea Constituţiei va avea loc pe parcursul a două zile, precizând că declaraţiile anterioare ale liderilor USL precizau posibilitatea, şi nu o decizie în acest sens. 
 
Preşedintele PSD, premierul Victor Ponta, a declarat, duminică seară, după şedinţa USL, că la nivelul Uniunii s-a decis ca euroalegerile să aibă loc duminică, 25 noiembrie.

Întrebat când se va organiza referendumul pentru Constituţie, Ponta a răspuns că acest lucru este decis de către Parlament.
 

×
Subiecte în articol: Ilie Sarbu Constitutie
Parteneri
România, sub asaltul valului de praf saharian
x close