Antena 3 CNN Politică Șase parlamentari au anunțat că pleacă din partidul Dianei Șoșoacă în prima ședință de plen din 2025

Șase parlamentari au anunțat că pleacă din partidul Dianei Șoșoacă în prima ședință de plen din 2025

A.I.
1 minut de citit Publicat la 16:29 03 Feb 2025 Modificat la 17:02 03 Feb 2025
diana sosoaca hepta
Formațiunea condusă de Diana Șoșoacă a rămas, luni, fără șase parlamentari. Foto: Hepta

Partidul S.O.S România, înființat de Diana Șoșoacă după ce a fost dată afară din AUR, are probleme în debutul noii sesiuni parlamentare.

Formațiunea a rămas, luni, fără șase parlamentari.

Astfel, senatorii Ionel Carp (circumscripția Tulcea) și Paul Gheorghe (circumscripția Neamț) au anunțat în plenul camerei parlamentare superioare că demisionează din grupul S.O.S.

Paul Gheorghe era vicelider al acestui grup.

Până la data demisiilor, grupul de la Senat al S.O.S România număra 12 membri.

În prezent, formațiunea rămâne cu 10 senatori, cu trei peste pragul necesar de constituire.

Șeful deputaților S.O.S îi îndeamnă pe parlamentarii demisionari din partid să plece și din forul legislativ

O situația similară a fost consemnată la Camera Deputaților, unde patru parlamentari și-au anunțat demisia din partid și, implicit, din grupul de deputați S.O.S, notează Agerpres.

Cei patru sunt Ecaterina-Mariana Szoke, Cosmin Andrei, Ştefan-Alexandru Băişanu şi Alexandrin Moiseev.

Aceștia urmează să acționeze ca deputați neafiliați.

Dumitru Coarnă, liderul grupului S.O.S din Camera Deputaților i-a îndemnat pe demisionari să renunțe și la mandatele parlamentare.

"Nu vă bucurați degeaba, voiam să spun doar că cei patru care şi-au dat demisia, de bun simţ, ar trebui să plece şi din Parlamentul României", a declarat Coarnă.

Șoșoacă a chemat preoții să sfințească la Senat chiar în ziua în care partidul său a pierdut șase parlamentari

Diana Șoșoacă a organizat o sfeștanie la grupul S.O.S. România din Senat, însă preoții invitați să sfințească locul s-au dovedit neputincioși în fața problemelor interne cu care se confruntă această formațiune.

Cu câteva ore înainte de începerea noii sesiuni parlamentare, șefa S.O.S, care a câștigat un mandat de senator cu formațiunea sa la alegerile de anul trecut, a adus elogii Casei Poporului.

Șoșoacă susține că această construcție este "cea mai frumoasă clădire administrativă" din lume.

"Tot ceea ce este aici este românesc, de la materiale până la producție și gândire", a argumentat ea.

Senatoarea a evocat și istoricul local, amintind despre Uranus, cartierul demolat pentru a face loc imensei construcții.

"Cum să nu vorbești despre istorie și despre toți cei care au murit pentru ca noi să trăim?", a întrebat ea, retoric, cu referire la realitățile fostului regim comunist.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close