Antena 3 CNN Politică Se subţiază rândurile în PDL. Un alt fost ministru a demisionat din partid

Se subţiază rândurile în PDL. Un alt fost ministru a demisionat din partid

Se subţiază rândurile în PDL. Un alt fost ministru a demisionat din partid
Sursa foto: Foto: Agerpres
de M.Z.    |    13 Iun 2013   •   21:00
Fostul ministrul al Dezvoltării Regionale Cristian Petrescu a declarat, joi, că a demisionat din PDL pentru că "nu se mai simţea reprezentat de actuala conducere" a partidului şi îşi va lua o săptămână de pauză, după care se va gândi dacă va merge la o altă formaţiune.

Petrescu a precizat că el era preşedinte interimar al Organizaţiei PDL sector 3 şi că hotărârea sa de a demisona din formaţiune nu a fost uşoară, după 17 ani de activitate.
 
"Deocamdată mi-am luat o săptămână de pauză, care coincide cu o vacanţă, după care mă voi gândi dacă mă voi mai implica politic, dar nu la USL", a adăugat Cristian Petrescu, potrivit Mediafax.
 
Întrebat dacă ar putea merge la Mişcarea Populară, Cristian Petrescu a precizat că are timp o săptămână pentru a se gândi la toate variantele.
 
Cristian Petrescu a fost unul dintre susţinătorii Elenei Udrea când aceasta a candidat pentru şefia PDL.

Citeşte şi Cristian Preda a fost exclus din PDL pentru o perioadă de şase luni
 
Fostul ministru de Externe Teodor Baconschi şi-a anunţat demisia din PDL, printr-o scrisoare deschisă adresată duminică preşedintelui partidului, Vasile Blaga, în care reproşează, printre altele, că reformiştii din PDL n-au fost niciodată sprjiiniţi şi acceptaţi de conducerea formaţiunii.
 
Consilierul prezidenţial Daniel Funeriu a demisionat din PDL, el adresându-i în acest sens o scrisoare scrisă de mână preşedintelui PDL, documentul fiind postat pe pagina de Facebook a fostului ministru al Educaţiei.
 
Curg demisiile în PDL, după ce Udrea a fost înfrântă de Blaga

Peste 70 de primari şi consilieri locali, în frunte cu prim-vicepreşedintele organizatiei PDL, au anunţat că pleacă şi au trecut deja la PNL.

Dezertare în masă în PDL. Mai mulţi democrat-liberali anunţă că trec la PNL


Primele demisii după congresul PDL, în care Blaga a fost reales preşedinte al partidului




 

×
Subiecte în articol: pdl
Parteneri
Șeful Serviciului Secret din România, întâlnire de taină la Damasc
x close