Antena 3 CNN Politică Sebastian Burduja, ministrul Digitalizării: "Românii vor fi notificaţi când o instituţie a statului le accesează datele personale"

Sebastian Burduja, ministrul Digitalizării: "Românii vor fi notificaţi când o instituţie a statului le accesează datele personale"

Digitalizarea României este prioritatea zero a Guvernului, spune Sebastian Burduja, într-un interviu exclusiv pentru Antena 3 CNN.

de Cristi Popovici    |    30 Noi 2022   •   13:01

 Ministrul Digitalizării spune că statul nu trebuie să mai pună oamenii pe drumuri, ci că instituţiile trebuie să comunice mai mult între ele.

Sebastian Burduja a participat la discuţiile de la Forumul Aspen acolo unde cei mai buni specialişti din lume caută soluţii pentru preţurile mari ale energiei, pentru preţurile plătite de europeni pentru alimente şi, de asemeneam pentru problemele apărute în lanţurile de aprovizionare.

"Am anunţat deja un termen de 3-5 ani de zile în care România ar putea să rezolve această problemă (n.r. dosarul cu şină) şi să nu îi mai pună pe români pe drumuri. Avem, începând cu finalul lunii iunie, legea interoperabilităţii, primul act normativ care schimbă paradigma şi le spune instituţiilor statului că nu ele deţin datele românilor, ci românii îşi deţin propriile date, iar datoria unei instituţii publice este să pună la dispoziţie bazele de date tuturor celorlalte instituţii publice care au nevoie de acele date.

Altfel spus, în loc să ne pună pe noi pe drumuri, între ghişee, statul va circula datele noastre într-un mod sigur, privat şi jurnalizabil. Asta înseamnă că de câte ori ne va accesa datele, noi vom fi notificaţi şi vom şti cine, de ce şi când ne-a accesat datele noastre", a declarat ministrul Digitalizării.

"Transformarea digitală a României este o prioritate strategică pentru ţară. Dacă vrem să fim în secolul XXI, dacă vrem să recuperăm decalajul faţă de alte ţări şi chiar pe baza valorii românilor, noi trebuie să fim în faţa multor altor state şi să facem acest salt în dezvoltare.

Asta se poate face prin digitalizare, prin transformare digitală, cu o condiţie: să o ceară toţi românii. Aşa cum cer autostrăzi, spitale, şcoli, toţi românii trebuie să ceară o Românie cât mai digitală, cât mai modernă, cu birocraţie cât mai redusă şi cu acces pentru forţa de muncă la aceste tehnologii noi", a mai explicat Sebastian Burduja.

Ministrul Digitalizării a anunţat că, în primă fază, digitalizarea se va regăsi în ceea ce înseamnă cazier judiciar.

"În cel mai scurt timp, în decurs de câteva luni, obiectivul nostru este ca toţi românii să îşi poată elibera cazierul judiciar online. Să nu mai trebuiască să meargă la secţia de Poliţie. În fiecare an sunt cam 1,5 - 2 milioane de caziere judiciare care sunt eliberate în România. Mergem la Poliţie şi cineva din spatele unui ghişeu ne introduce CNP-ul şi apasă pe butonul tipăreşte. Lucrul acesta vrem să se facă pe internet, online, din confortul casei noastre şi în decurs de câteva secunde să avem cazierul judiciar disponibil", a precizat Burduja.

×
Subiecte în articol: Sebastian Burduja digitalizare
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close