Antena 3 CNN Politică Sebastian Lăzăroiu anunţă fracturarea PDL în Parlament

Sebastian Lăzăroiu anunţă fracturarea PDL în Parlament

Sebastian Lăzăroiu anunţă fracturarea PDL în Parlament
Sursa foto: Foto: Agerpres
de M.Z.    |    18 Mai 2013   •   16:27

Un grup parlamentar nou desprins din PDL, ar putea să apară în următoarea perioadă, existând discuţii în acest sens în interiorul partidului, a declarat, sâmbătă, consilierul prezidenţial Sebastian Lăzăroiu.

Acest grup ar urma să reprezinte "un nou vehicul politic", a mai spus Lăzăroiu, care a adăugat că nu ştie "câţi oameni sunt şi cine face parte".

"Posibil să apară un grup parlamentar nou, format din aleşi care să se desprindă de PDL. Nu ştiu câţi sunt şi nici cine face parte. Probabil va fi un nou vehicul politic, dar noi, cei de la Fundaţia , nu avem legătură cu ei. Dar ştiu că există o astfel de discuţie în PDL", a spus Sebastian Lăzăroiu, unul dintre fondatorii Fundaţiei, potrivit Mediafax.

Lăzăroiu a participat, sâmbătă, la Iaşi, la o întâlnire cu simpatizanţii din municipiu ai Fundaţiei "Mişcarea Populară", alături de Marian Preda, preşedintele fundaţiei, dar şi de alţi membri fondatori, între care Cristian Diaconescu, Daniel Funeriu, Georgeta Condur şi Elenina Nicuţ.

Consilierul prezidenţial Gabriel Berca a declarat, în această săptămână, că Partidul Popular, care va aduna nemulţumiţii din PDL, va apărea "foarte repede", fiind necesară şi constituirea unui grup parlamentar al noii formaţiuni.

Presa a relatat, în ultimele zile, că Partidul Popular ar avea congres în 25 mai şi că o serie de parlamentari PDL, în frunte cu Elena Udrea, dar şi membrii Forţei Civice şi cei ai Fundaţiei Mişcarea Populară ar urma să se înscrie în acest partid.

Între parlamentarii PDL care ar urma să treacă la Partidul Popular, presa i-a nominalizat şi pe Florin Popescu şi Eugen Tomac. De asemenea, fostul primar al Craiovei Antonie Solomon ar urma să se alăture acestei formaţiuni.

×
Subiecte în articol: Sebastian Lãzãroiu
Parteneri
Cum va fi vremea în vacanța de Paște și când scăpăm de frig
x close