Antena 3 CNN Politică Ședință importantă la PNL, înainte de Congresul din iulie. Bolojan a anunțat principalele schimbări în partid

Ședință importantă la PNL, înainte de Congresul din iulie. Bolojan a anunțat principalele schimbări în partid

B.C.
9 minute de citit Publicat la 09:51 28 Iun 2025 Modificat la 15:14 28 Iun 2025
pnl
Conducerea PNL se reuneşte, sâmbătă, în şedinţa Consiliului Naţional. FOTO: Hepta

Conducerea PNL s-a reunit, sâmbătă, în şedinţa Consiliului Naţional, în pregătirea Congresului din luna iulie, în care s-a votat un nou Statut, cu o echipă de conducere mai suplă şi descentralizarea deciziei. Liderii PNL vor să se consolideze ca un partid liberal-conservator, care să susţină modernizarea în toate domeniile, dar fără pierderea tradiţiilor şi identităţii naţionale.

Principalele modificări ale statutului

UPDATE 12.20 Preşedintele Comisiei de Statut din PNL, Gabriel Andronache, a arătat că, potrivit noului Statut, se instituie un Birou Executiv mai restrâns, alcătuit din preşedinte, 4 prim-vicepreşedinţi, secretar general şi 19 reprezentanţi regionali, existând modificări şi în ceea ce priveşte modalitatea de alegere a acestora. La propunerea preşedintelui, vor fi cooptate două personalităţi publice cu derogare de vechime. Totodată, mandatul noii conduceri va fi limitat la doi ani.

Gabriel Andronache a declarat, sâmbătă, la Consiliul Naţional al PNL, că membrii Comisiei de Statut au formulat modificări şi completări, în total aproape o sută, el enumerând câteva dintre acestea.

”Se propune abrogarea unor proceduri şi instituţii statutare care nu au funcţionat sau care au devenit caduce în contextul noilor reglementări. Un exemplu: moţiunea ca element definitoriu al candidaturii pentru funcţia de preşedinte al PNL. Biroul Politic Naţional propune o nouă modalitate de alegere a preşedintelui PNL, bazată pe o competiţie personalizată. Programul politic va fi adoptat de Congres, ca sinteză a ideilor doctrinare ale partidului”, a arătat el.

Totodată, a continuat Andronache, se instituie un Birou Executiv mai restrâns, alcătuit din: preşedinte, 4 prim-vicepreşedinţi, secretar general şi 19 reprezentanţi regionali (dintre care 8 vor avea şi atribuţii de vicepreşedinţi).

”Acest Birou Executiv va avea în total 27 de membri, ceea ce înseamnă o reducere cu aproximativ 50% faţă de structura actuală”, a declarat el.

Potrivit sursei citate, preşedintele şi prim-vicepreşedinţii vor fi aleşi direct în cadrul Congresului, cei 19 reprezentanţi regionali vor fi desemnaţi potrivit unui regulament aprobat de Biroul Politic Naţional şi validaţi de Congres, iar secretarul general va fi propus ulterior Congresului de către preşedintele ales şi va fi validat de Biroul Politic Naţional.

De asemenea, se vor coopta, tot la propunerea preşedintelui, două personalităţi publice cu derogare de vechime, a menţionat Andronache.

”Se redefineşte structura Biroului Politic Naţional, care va fi format doar din membrii Biroului Executiv şi preşedinţii organizaţiilor judeţene. Ceilalţi membri actuali vor avea statut de invitaţi permanenţi”, a susţinut el.

În ce condiții se reintroduce demisia de onoare

O altă modificare se referă la faptul că organizaţiile judeţene care se situează în ultimele zece locuri la alegerile locale sau parlamentare vor fi obligate să îşi depună mandatul. Biroul Politic Naţional va desemna conduceri interimare care să redreseze activitatea acestor filiale.

De asemenea, se întăreşte disciplina financiară a partidului, prin norme noi şi printr-un mecanism mai riguros de colectare a cotizaţiilor.

Mandatul noii conduceri va fi limitat la doi ani, conform unei hotărâri separate a Congresului.

”În final, solicităm din partea Comisiei de Statut ca în hotărârea Congresului să se menţioneze mandatarea Secretariatului General pentru realizarea corelărilor necesare şi a renumerotării articolelor, în vederea depunerii documentului la instanţă, conform prevederilor legale în vigoare”, a conchis Andronache.

UPDATE 12.10 Prim-vicepreşedintele PNL Ciprian Ciucu a vorbit, la Consiliul Naţional al PNL de sâmbătă, despre asumarea responsabilităţii partidului la guvernare, dar şi despre Ilie Bolojan, despre care a spus că, pentru prima dată, este un lider PNL pe care nu îl mai trage sau împinge partidul, ci el trage partidul după el.

”Nouă, liberalilor, ne place foarte mult să ne considerăm excepţionali. Şi evident că avem foarte mulţi înaintaşi care au fost excepţionali. Suntem cel mai vechi partid din Parlamentul European şi din România şi am auzit de la unii colegi vorbind chiar de faptul că partidul nostru, a cărui istorie se confundă cu istoria modernă a României, este un partid care ar putea face parte din patrimoniul neconstruit, nematerial al României. Şi îmi place foarte mult ideea că ne considerăm excepţionali şi am avea şi motive, mai degrabă în istorie, pentru a ne considera excepţionali. Întrebarea este dacă chiar suntem excepţionali şi dacă generaţia noastră se ridică la înălţimea înaintaşilor. Pentru că suntem într-o ecuaţie la guvernare în care ne-am asumat, prin preşedintele nostru, preşedintele Ilie Bolojan, funcţia de prim-ministru”, a declarat Ciprian Ciucu.

Asumarea guvernării este un gest de responsabilitate, a spus Ciucu.

”Am asumat guvernarea printr-un gest de responsabilitate, dar care vine după o perioadă de timp nu foarte lungă, nici foarte scurtă, în care şi noi am fost responsabili de guvernare şi de ceea ce s-a întâmplat cu bugetul ţării. Da, România nu are o criză economică, Doamne fereşte să o aibă! Dar are o criză bugetară la care şi noi am contribuit. Din nefericire, sau poate din fericire pentru noi, am fost singurii care am recunoscut acest lucru, că am avut o contribuţie nu foarte bună sau nu foarte potrivită în ceea ce înseamnă guvernarea trecută. Am fost printre cei care au fost la masă atunci când s-au luat decizii care au dus la această situaţie, de a avea un guvern care trebuie să facă nişte reforme care sunt dure. Un guvern despre care se vorbeşte încă de la început ca despre un guvern de sacrificiu. Am fost la masă, de asemenea, am fost şi singurul partid care, imediat după ce am pierdut alegerile prezidenţiale, şi-a schimbat conducerea. Ceea ce a adus o creştere de câteva procente importante, care ne-a permis să fim în continuare relevanţi, prin venirea preşedintelui Ilie Bolojan”, a declarat Ciprian Ciucu.

Prim-vicepreşedintele PNL a subliniat că partidul are mulţi profesionişti. 

UPDATE 12.05 Prim-vicepreşedintele PNL, europarlamentarul Dan Motreanu, a declarat, la Consiliul Naţional al PNL de sâmbătă, că PNL este acum un partid liberal-conservator care susţine iniţiativa privată, economia şi respectă munca.

”Exact peste două săptămâni vom avea un Congres al PNL, un Congres în care vom adopta un nou statut, în care ne vom alege o nouă conducere a partidului, dar va trebui să dezbatem şi să aprobăm un document privind direcţia noastră doctrinară. PNL nu este doar cel mai vechi partid din România şi UE. Este unul dintre puţinele partide care au reuşit, de-a lungul timpului, să îşi regăsească sensul în fiecare perioadă istorică şi acest lucru ne-a permis nouă să răspundem întotdeuna provocărilor momentului”, a declarat Dan Motreanu.

Prim-vicepreşedintele PNL a spus că pe liberali îi reprezintă curentul cel mai important doctrinar.

”Am reuşit să învăţăm să respectăm diversitatea curentelor din PNL. Acest lucru ne-a făcut mai puternici, acest lucru a făcut să înţelegem că ceea ce ne reprezintă pe noi astăzi este curentul cel mai important doctrinar din interiorul partidului. Astăzi, în mod clar şi evident, PNL îşi revendică statutul de partid liberal-conservator”, a declarat Dan Motreanu.

De asemenea, Motreanu a precizat că PNL este un partid de centru-dreapta, un partid liberal-conservator.

”Liderii noştri au avut o politică în care au combinat spiritul reformelor cu accentele conservatoare care ţin de libertatea ca responsabilitate, de identitate naţională, echilibru între reforme şi stabilitate socială. Astăzi suntem un partid de centru-dreapta, un partid liberal-conservator. (...) Suntem liberali din punct de vedere economic, susţinem iniţiativa privată, economia naţională, respectăm munca, suntem un partid de centru-dreapta, profund ataşat valorilor europene de centru-dreapta. Susţinem iniţiativa privată, suntem conservatori în tot ceea ce reprezintă valorile care ne reprezintă pe noi ca societatea, familia, comunitatea, biserica, educaţia şi identitatea”, a adăugat Motreanu.

Congresul va avea loc pe 12 iulie

UPDATE 12.00 Ilie Bolojan a anunțat că Congresul va avea loc pe 12 iulie și atunci partidul își va alege o conducere stabilă, care să susţină actul de guvernare.

„Vă mulţumesc că aţi făcut această deplasare pentru a hotărî organizarea Congresului, în aşa fel încât de azi în două săptămâni să putem să alegem o conducere stabilă a partidului nostru pentru a putea susţine atât politicile publice în actul de guvernare dar şi pentru a îmbunătăţi activitatea partidului”, a mai spus Bolojan.

UPDATE 11.50 Secretarul general al PNL, Adrian Veştea, a declarat că PNL are o mare responsabilitate pentru buna guvernare şi că liberalii au văzut ce se întâmplă când nu ţin pasul cu exigenţele oamenilor, şi anume taxarea din punct de vedere electoral.

”Suntem aici după încheierea unui ciclu electoral, după alegerea unui preşedinte al României şi după votarea unui guvern. PNL este în continuare partid de guvernare, o responsabilitate foarte importantă, fiindcă deţine funcţia de prim-ministru prin domnul Ilie Bolojan (...)”, a declarat Adrian Veştea, sâmbătă, în deschiderea Consiliului Naţional al PNL.

Veştea s-a referit şi la responsabilitatea pe care PNL o are la guvernare.

”Avem o mare responsabilitate pentru buna guvernare şi avem în acelaşi timp obligaţia de a susţine, cu toate forţele, Guvernul condus de premierul liberal Ilie Bolojan. Suntem cu toţii obligaţi, dragi liberali, să facem administraţie performantă. Românii ne-au dat semne clare la vot, anul trecut şi în acest an, că vor o clasă politică mai eficientă şi mai serioasă. PNL trebuie să fie în prima linie a schimbării politice, chiar dacă alţii nu vor ţine pasul cu noi, important este ca noi să ţinem pasul cu exigenţele oamenilor. Am văzut ce se întâmplă când nu ţinem pasul cu exigenţele oamenilor, suntem taxaţi electoral şi nu ne salvează nici salariile mai mari date românilor, nici pensiile indexate. Haideţi să facem ce trebuie, să luăm măsurile necesare, fie ele şi neplăcute, să putem spera că oamenii au mai multă încredere în noi”, a afirmat Adrian Veştea.

UPDATE 11.40 Ilie Bolojan a anunțat principalele modificări la statut.

„Se descentralizează alegerea conducerii și se pune preț pe performanță. Mai mult de două treimi nu va mai fi aleasă de către Congres, ci vor fi reprezentanți ai regiunilor. Responsabilitatea este dată de rezultatele pe care le obții. Reintroducem în statut demisia de onoare a președinților de organizații care au obținut la ultimele alegeri locale și parlamentare ultimele 10 locuri. Asta nu înseamnă că vor fi imediat demiși, dar asta înseamnă că dacă ai obținut rezultate proaste, este o chestiune de onoare, îți depui demisia”, a spus el.

Bolojan a atins și subiectul datoriilor partidului și a anunțat că reintroduce „responsabilitatea financiară” pentru ca PNL să-și plătească datoriile prin strângerea contribuțiilor de la aleși.

„Am acumulat niște datorii, datorită anului trecut. Noi nu putem să le spunem românilor că suntem în stare să redresăm țara dacă nu le dovedim că redresăm PNL, inclusiv din punct de vedere financiar. De aceea am propus o contribuție a fiecărui ales local dintre care jumătate va rămâne la filiala județeană ca să poată funcționa și, de asemenea, jumătate va reveni PNL național ca să ne putem achita datoriile și să stăm cu fruntea sus, să avem o situație stabilă, pentru că altfel nu putem nici funcționa și nu avem nici autoritatea morală să le explicăm cum vom gestiona probleme de 100 de ori mai complicate decât aceasta”, a afirmat el.

ȘTIRE INIȚIALĂ

Conducerea PNL se reuneşte începând cu ora 11.00, în reuniunea Consiliului Naţional, la Palatul Parlamentului.

Potrivi unor surse, pe agendă se află modificarea Statutului PNL, în sensul decentralizării şi a unei echipe de conducere mult mai suple.

Liberalii se pregătesc pentru Congresul extraordinar care va avea loc în luna iulie, pentru alegerea unei conduceri legitime, după demisia lui Nicolae Ciucă, interimatul la şefia partidului fiind asigurat de Ilie Bolojan şi Cătălin Predoiu, în perioada în care Bolojan a fost preşedinte interimar. 

Recent, preşedintele interimar al Partidului Naţional Liberal, Ilie Bolojan, a afirmat că în structurile de conducere ale PNL vor fi rezervate locuri pentru cooptarea personalităţilor, iar prin această măsură liberalii vor deschide porţile pentru a primi oameni de calitate pentru modernizarea formaţiunii politice.

Bolojan a mai anunţat că propune ca PNL să se consolideze ca un partid liberal-conservator, astfel încât să susţină modernizarea în toate domeniile, dar fără pierderea tradiţiilor şi identităţii naţionale.

”Propunerea pe care am făcut-o este ca PNL să se consolideze ca un partid liberal-conservator care practic să însemne o modernizare cu rădăcini. Deci vom susţine o modernizare în toate domeniile, dar fără să ne pierdem tradiţiile şi identitatea noastră naţională”, a mai declarat Ilie Bolojan.

Ştiri video recomandate
×
Etichete: PNL sedinta Congres

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close