Antena 3 CNN Politică Ședință în coaliția de guvernare. PSD și ALDE au semnat un nou regulament de funcţionare

Ședință în coaliția de guvernare. PSD și ALDE au semnat un nou regulament de funcţionare

Ședință în coaliția de guvernare. PSD și ALDE au semnat un nou regulament de funcţionare
de M.Z.    |    06 Feb 2017   •   16:20

Copreşedintele ALDE Daniel Constantin a declarat luni, la Parlament, că a fost semnat un Regulament de funcţionare a coaliţiei de guvernare PSD-ALDE prin care se specifică „foarte clar” cum se întâlneşte coaliţia, din cine este formată, cum se iau deciziile, precum şi cine semnează procesele-verbale pe baza căruia acţionează în Parlament şi în Guvern, potrivit News.ro.

”Am avut o discuţie cu domnul Tăriceanu şi cu domnul Dragnea pe marginea nu a unui protocol, ci pe marginea unui regulament de funcţionare a coaliţiei de guvernare. Eu şi o parte din colegii mei din ALDE am simţit nevoia să avem ceea ce cred că toţi gândeam, să avem aşternut pe hârtie un Regulament prin care să spunem foarte clar cum se întâlneşte coaliţia de guvernare, din cine este formată, cum se iau deciziile, cine semnează procesele-verbale pe baza cărora acţionăm la nivelul Legislativului şi la nivelul actului de guvernare”, a afirmat Daniel Constantin.

Vicepremierul a ţinut să precizeze că „nu există niciun fel de discuţie contradictorie”, fiind agreate toate aceste aspecte. „Vreau să vă spun că este un lucru pe care l-am discutat de foarte mult timp, dar pe care nu l-am pus în aplicare până acum. Cred că din acest motiv au apărut şi situaţii în care nu ne-am reunit poate la timp, nu am discutat poate la timp anumite aspecte, fără să particularizez o situaţie sau alta”, a completat Constantin.

×
Parteneri
Data la care vom călători fără vize în America
x close