Antena 3 CNN Politică Senatorii au respins cererea lui Băsescu de reexaminare a Legii pensiilor

Senatorii au respins cererea lui Băsescu de reexaminare a Legii pensiilor

Senatorii au respins cererea lui Băsescu de reexaminare a Legii pensiilor
Sursa foto: Foto: Intact Images
10 Noi 2010   •   13:09

Senatorii au respins, miercuri, cererea de reexaminare a Legii privind sistemul unitar de pensii publice transmisă Parlamentului de către preşedintele Traian Băsescu. Totodată a fost respins şi raportul de admitere a cererii de reexaminare propus plenului de către Comisia pentru muncă. Anterior, senatorii acceptaseră amendamentul care stabilea că vârsta de pensionare pentru femei este de 63 de ani şi de 65 de ani pentru bărbaţi, aşa cum solicitase şi şeful statului.

Raportul Comisiei de muncă pe cererea de reexaminare a Legii pensiilor a fost respins la Senat cu 44 de voturi "pentru", 48 de voturi "împotrivă" şi 7 abţineri. Raportul conţinea aproape o sută de modificări la Legea pensiilor, toate fiind respinse.

Înaintea respingerii raportului, senatorii acceptaseră amendamentul formulat de senatorii Toni Greblă (PSD) şi Cristian Rădulescu (PDL), care stabilea că vârsta de pensionare pentru femei este de 63 de ani şi de 65 de ani pentru bărbaţi, aşa cum solicitase şi preşedintele Traian Băsescu.

Cererea de reexaminare a întrunit 57 de voturi "pentru" şi 49 de voturi "împotrivă". Pentru că această cerere, considerată ca având caracter organic, nu a întrunit cele 69 de voturi  favorabile necesare, Mircea Geoană a anunţat că "această respingere va merge la Camera Deputaţilor".

Raport respins de Senat


×
Parteneri
Cât costă coșul de cumpărături cu două săptămâni înainte de Paște
x close