Antena 3 CNN Politică Senatorii PDL au respins, alături de Opoziţie, depolitizarea SRR şi SRTV propusă de colega Turcan

Senatorii PDL au respins, alături de Opoziţie, depolitizarea SRR şi SRTV propusă de colega Turcan

Senatorii PDL au respins, alături de Opoziţie, depolitizarea SRR şi SRTV propusă de colega Turcan
Sursa foto: Intact Images
16 Iun 2010   •   13:33

Senatorii au respins miercuri, în plen, depolitizarea Consiliilor de Administraţie ale SRR şi SRTV prin numirea unor reprezentanţi ai societăţii civile, propusă de  democrat-liberala Raluca Turcan (PDL), după ce proiectul fusese respins de Camera Deputaţilor. Propunerea legislativă privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi a Societăţii Române de Televiziune a întrunit doar 17 voturi "pentru", 14 "abţineri", în timp ce 41 de senatori au votat "împotrivă".Senatul avea competenţă decizională în privinţa acestei propuneri legislative.
Deşi raportul Comisiei de cultură a Senatului era favorabil propunerii legislative, cu amendamente, preşedintele acestui for, social-democratul Sergiu Nicolaescu a cerut în plen retrimiterea proiectului la comisie, pentru rediscutare. Propunerea lui Sergiu Nicolaescu a fost respinsă cu 61 voturi "împotrivă", 5 favorabile şi 2 abţineri.
"Vreau să-mi fac mea culpa. Astăzi de dimineaţă m-am întâlnit cu nişte sindicalişti din cadrul SRTV şi SRR. Concluzia la care am ajuns este că în cadrul Comisiei ne-am pripit. Eu v-aş ruga să faceţi o excepţie şi să amânaţi discutarea acestei legi pentru că, în condiţiile actuale, eu nu pot să o mai susţin", a spus Nicolaescu.
În schimb, senatorul Radu F. Alexandru (PDL) a cerut ca Senatul să dea un vot final în şedinţa de miercuri.
"Nu este forma care a ieşit din comisie perfectă, nu e o formă care dă satisfacţie nici celor care ne-au asistat la elaborarea acestei iniţiative, nici nouă, membrilor comisiei, nu ne dă satisfacţie din toate punctele de vedere, dar este un pas înainte. A retrimite acum legea la comisie este un demers absolut irelevant. Aveţi posibilitatea ca prin votul dumneavoastră fie să acceptaţi această nouă iniţiativă legislativă sau să rămânem în continuare pe forma veche a legii şi, într-o sesiune următoare, să încercăm o lege mai bună. Putem vota pentru sau împotrivă acum, iar funcţie de asta vom găsi calea cea mai potrivită", a declarat Radu F. Alexandru.
Sergiu Nicolaescu a ţinut să-i reamintească lui Radu F. Alexandru faptul că iniţiatorul legii este deputatul PDL Raluca Turcan. "Cum poate PDL să voteze împotrivă?", a continuat preşedintele Comisiei de pentru cultură, artă şi mijloace de informare în masă.
La rândul său, Radu F. Alexandru s-a apărat afirmând că senatorii PDL ar vota împotrivă. Totuşi votul final , dat de senatori în plen a relevat faptul că o bună parte din  parlamentarii democrat-liberali au votat cot la cot cu cei ai Opoziţiei depolitizarea conducerilor SRTV şi SRR. De altfel, un grup de circa 20 de sindicalişti din SRTV şi SRR care au asistat  la şedinţă, au indicat senatorilor , în momentul votului prin gesturi, respingerea propunerii legislative.
Marius Vulpe, Antena3.ro

×
Subiecte în articol: Senat
Parteneri
Judeţul în care a fost instalat primul limitator inteligent de viteză
x close