Antena 3 CNN Politică Senatorul Şerban Rădulescu a demisionat din PDL

Senatorul Şerban Rădulescu a demisionat din PDL

Senatorul Şerban Rădulescu a demisionat din PDL
Sursa foto: Foto: Intact Images
30 Mai 2011   •   16:35
Senatorul PDL, Şerban Rădulescu a demisionat din Partidul Democrat Liberal şi a anunţat că devine independent.

Într-o intervenţie telefonică în cadrul emisiunii „Esenţial”, senatorul a recunoscut:

"Lucrurile au evoluat de aşa natură încât măsurile luate de guvernul PDL şi multe necesare, nu contest, nu au dus şi am convingereea că nu vor aduce mulţumirea socială. Eu insist pe acest lucru. Trebuie să acorzi populaţiei mulţumire. Oricum, măsurile mele în campanie nu se materializează aşa cum am vrut, dar nu aş vrea să fiu culpabil în faţa celor care m-au ales."


De asemenea, senatorul a precizat că încă nu se pune problema să se înscrie într-un partid politic: "'Deocamdată sunt independent. Este o posibilitate să mă înscriu în alt partid, nu exclud, dar momentan sunt independent. Dacă va fi cazul, voi avea discuţii şi cu partide politice."

Rădulescu a menţionat că nu ştie cu certitudine de existenţa altor colegi care să dorească demisia din tabăra PDL.


Rădulescu este şi membru al Fundaţiei Creştin Democrate, condusă de ministrul de Externe, Theodor Baconschi. Întrebat dacă va demisiona din această fundaţie, Rădulescu a răspuns că nu va demisiona.
 


×
Subiecte în articol: pdl Senat demisie majoritate
Parteneri
Hidroelectrica anunţă perioada în care românii pot transmite indexul în aprilie
x close