x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Fii alături de noi!

Senatul a respins OUG care a permis primarilor să schimbe partidul în 2014. Senator PNL: PSD a furat 500 de primari de la opoziţie şi nu-şi recunoaşte greşeala nici după doi ani

de 20 Mar 2017   •   18:44
Senatul a respins OUG care a permis primarilor să schimbe partidul în 2014. Senator PNL: PSD a furat 500 de primari de la opoziţie şi nu-şi recunoaşte greşeala nici după doi ani 72

Senatul a adoptat luni, cu 104 voturi "pentru" şi trei abţineri, proiectul legii de respingere a OUG 55/2014, care a permis aleşilor locali să treacă de la un partid la altul fără să îşi piardă mandatul.

Senatorii au reexaminat actul normativ ca urmare a deciziei CCR care a stabilit că prevederile legii de aprobare a OUG 55/2014 sunt neconstituţionale.

În cadrul dezbaterilor, senatorul PNL Eugen Pîrvulescu a afirmat că prin OUG 55 Victor Ponta şi Liviu Dragnea "au furat" 500 de primari de la opoziţie şi nici după mai bine de doi ani nu îşi recunosc greşeala făcută.

"Trecem atât de uşor peste un fapt care s-a întâmplat acum doi ani. (...) În 2014, când unii dintre noi se pregăteau să muncească într-o campanie cinstită şi corectă, când ne pregăteam de alegerile prezidenţiale, dl Victor Ponta, prim-ministru la momentul acela, şi Liviu Dragnea (...) au găsit cu cale să aducă această OUG 55, care a furat la momentul acela 500 de primari. Astăzi dumneavoastră aveţi guvern Grindeanu şi majoritate parlamentară pentru că aţi furat, în 2014, 500 de primari. Este o realitate. De ce fugim de lucrul acesta? Cât să o mai dăm de colo-colo? Este o realitate că, după doi ani şi ceva, nu recunoaşteţi că aţi greşit că aţi furat opoziţiei 500 de primari. Cine plăteşte astăzi pentru lucrul acesta? (...) Nu cumva Liviu Dragnea, astăzi, când nu răspunde pentru ce a făcut (...) nu cumva are un elefant în sertar şi la ora aceasta?", a afirmat senatorul liberal.

În replică, senatorul PSD Şerban Nicolae a spus că primarii au optat de bună voie pentru un partid sau altul şi i-a acuzat pe liberali că au o retorică "găunoasă".

"E cumva o ordonanţă care a obligat primarii să schimbe partidul, care le-a pus pistolul la tâmplă să schimbe partidul? Nu. (...) Am aflat că această OUG din 2014 a influenţat alegerile parlamentare din 2016. Poate află şi stimatul coleg că au fost alegeri locale în 2016 unde, la fel, v-aţi luat o bătaie soră cu moartea pentru că retorica găunoasă pe care o folosiţi din păcate şi în Parlamentul României (...) nu a ţinut nici la alegerile locale. Opţiunea a fost asumată de fiecare primar în parte", a spus Şerban Nicolae.

După exprimarea votului, senatorul USR Mihai Goţiu a susţinut, la rândul său, că OUG 55 "şi-a bătut joc de democraţie" şi "a fost sancţionată" de cetăţeni şi la alegerile prezidenţiale din 2014.

"Ne bucurăm că am fost aici să sancţionăm prin vot această ordonanţă de urgenţă a traseismului din anul 2014. Unul dintre motivele pentru care mă aflu aici este tocmai şi această ordonanţă şi modul cum ea şi-a bătut joc de democraţie. Să ştiţi că sancţiunea a fost şi în 2014, pentru că această ordonanţă a fost unul dintre lucrurile care au iritat opinia publică, societatea civilă, iar rezultatele le ştiţi la alegerile din 2014 care au fost", a afirmat Mihai Goţiu.

Sursă: Agerpres
sati