Antena 3 CNN Politică Sistem de vot de 500.000 de euro contra deputaţilor chiulangii

Sistem de vot de 500.000 de euro contra deputaţilor chiulangii

1 minut de citit Publicat la 09:37 30 Iul 2015 Modificat la 09:37 30 Iul 2015
vottt.jpg
Sursa foto: Foto captura Antena 3
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, le-a pus gând rău parlamentarilor chiulangii. Va schimba sistemul de vot cu unul nou, mult mai performant, informatizat, care va cuprinde şi o bază de date cu fotografiile şi semnăturile originale ale aleşilor.

Astfel, deputaţii nu vor mai putea semna unii pentru alţii şi nici să-i pună pe consilieri. Totul are un preţ însă. Noul sistem va costa aproape 500 de mii de euro.

Ca la şcoală. Aşa s-au comportat sesiunea trecută, unii dintre parlamentari. Chiar dacă au avut colegi chiulangii, i-au trecut şi pe ei pe condica de prezenţă. În imagini se vede clar cum un deputat semnează de mai multe ori, ba chiar aruncă şi o privire către camera de filmare. Are însă, o explicaţie.

"Nu, n-am semnat de două ori, v-am şi văzut că mă filmaţi şi dacă vă uitaţi mai bine, o să vedeţi că am schimbat pixul, nu scria pixul", spunea Florin Pâslaru, în martie 2014.

Aceste situaţii nu vor mai apărea în noua sesiune parlamentară. Fără să se uite la bani, preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a repartizat  500 de mii de euro pentru un nou sistem de vot.

Aşa că aleşii nu se vor mai putea acoperi între ei falsificând semnăturile. Mai mult, softul va avea şi o bază de date cu fotografiile parlamentarilor care va fi conectată la camerele de supraveghere. Un fel de amprentă vizuală.

Deputaţii sunt de acord că sistemul de vot este un pas înainte.

Noul sistem va funcţiona în următoarea sesiune parlamentară, de la 1 septembrie.

×
Etichete: valeriu zgonea
Parteneri
x close