Antena 3 CNN Politică Social-democraţii ameninţă cu recurgerea la Curtea Constituţională în cazul legii pensiilor

Social-democraţii ameninţă cu recurgerea la Curtea Constituţională în cazul legii pensiilor

Social-democraţii ameninţă cu recurgerea la Curtea Constituţională în cazul legii pensiilor
Sursa foto: Lia Olguþa Vasilescu
15 Apr 2010   •   14:41

Parlamentarii social-democraţii vor contesta la Curtea Constituţională Legea privind sistemul unitar de pensii dacă amendamentele acestui partid nu vor fi acceptate în plenul Senatului, a avertizat senatorul Lia Olguţa Vasilescu.
Senatorii PSD au de gând să susţină, în plenul Senatului, toate amendamentele la Legea sistemului unitar de pensii care au fost respinse în Comisia de muncă. Din cele 100 de amendamente social-democrate, numai cel rpivind majorarea punctului de pensie la 45% din salariul mediu brut pe economie a fost adoptat.
Parlamentarii PSD sunt îndeosebi interesaţi ca amendamentele privind menţinerea actualei vârste de pensionare, menţinerea cuantumului pensiilor de invaliditate, a celor pentru poliţişti, magistraţi şi militari să treacă prin plenul Senatului.
"În cazul în care amendamentele noastre nu vor fi acceptate în plenul Senatului, PSD nu numai că nu va vota legea, dar o va ataca la Curtea Constituţională, pentru că nu se respectă principiul neretroactivităţii", a afirmat senatorul PSD.
Senatul este primă Cameră sesizată, decizia finală în cazul Legii unitare a pensiilor urmând a fi luată de Camera Deputaţilor.
Antena3.ro

×
Subiecte în articol: PSD lege pensii Sistem amendamente Senat
Parteneri
Sondajul de ultim moment pentru Primăria Capitalei
x close