Victor Ponta ar ajunge preşedinte cu un scor clar, dacă duminca viitoare ar avea loc alegeri pentru fotoliul de la Cotroceni, potrivit sondajului CSCI. Candidatul susţinut de PSD, PC şi UNPR este cotat cu 42% din voturile alegătorilor. Pe locul doi s-ar situa Klaus Iohannis, reprezentantul dreptei. Acesta ar obţine un scor de 27 de procente. Clasamentul continuă cu liberalul Călin Popescu Tărceanu care, potrivit sondajului, nu ar fi votat decât de 9% dintre alegători. Elena Udrea, deşi se declara foarte încrezătoare în şansele sale, nu ar obţine decât 6%. În intenţia de vot a românilor urmează Dan Diaconescu, Kelemen Hunor, Monica Macovei, Corneliu Vadin Tudor şi Ioan Ghişe.
Şi în turul doi sondajul îl indică drept câştigător pe Victor Ponta, în cazul în care acesta va rămâne în competiţie alături de Klaus Iohannis. Ponta ar obţine 57% din voturi, în timp ce Iohannis- 43%.
Sondajul CSCI arată şi percepţia alegătorilor asupra candidatului cu cele mai mari şanse de a deveni preşedinte, indiferent de opţiunile politice personale. 70% dintre românii, chiar şi cei care nu au intenţia să-l voteze, cred că Victor Ponta va deveni preşedinte, În schimb, Iohannis nu este perceput ca un învingător. Doar 17% dintre români cred că acesta va ajunge în fotoliul de la Cotroceni. Lista continuă cu liberalul Călin Popescu Tărceanu, pe care 7% dintre alegători il vad preşedintele ţării.
Victor Ponta este în vârful clasamentului şi în ceea ce priveşte încrederea românilor în politicieni. Sondajul arată că 36% dintre români au încredere în Victor Ponta, 31% au încredere în Tărceanu şi 27% în Klaus Iohannis. Elena Udrea este pe locul 6 în acest top. Numai 15% dintre alegători au încredere în ea ca politician.
Sondajul a fost realizat de CSCI în periada 15-18 septembrie 2014, pe un eşantion de 1.100 persoane adulte si are o marja de eroare de 3%.