Antena 3 CNN Politică Sorin Cîmpeanu amenință că va demisiona dacă bugetul pe 2021 pentru Ministerul Educației va fi prea mic

Sorin Cîmpeanu amenință că va demisiona dacă bugetul pe 2021 pentru Ministerul Educației va fi prea mic

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu a anunțat joi că există un buget minim pe care îl ia în considerare pentru Ministerul Educației, pentru acest an, iar dacă banii prevăzuți în bugetul pe 2021 nu vor fi pe măsura așteptărilor, va renunța la funcție.

Sorin Cîmpeanu amenință că va demisiona dacă bugetul pe 2021 pentru Ministerul Educației va fi prea mic
Sursa foto: Hepta
de Mia Lungu    |    11 Feb 2021   •   14:57

"Acest minim, dacă va fi asigurat, va fi acelaşi ministru al Educaţiei, dacă nu va fi asigurat va fi un alt ministru la Educaţie care ştie să rezolve problemele fără resurse financiare", a declarat Cîmpeanu, în cadrul unei conferinţe organizate de Fundaţia Institutul de Studii Financiare şi DC Media Group.

Ministrul Sorin Cîmpeanu a afirmat, joi, că are o "aşteptare clară" ca bugetul Educaţiei pe acest an să fie mai mare raportat la execuţia bugetară din 2020, adăugând că, în caz contrar, va exista un alt ministrul care să îi ia locul..

"Una din condiţii a fost creşterea semnificativă, aşa cum nu a mai fost până acum, a componentei costului standard per elev destinat acoperirii cheltuielilor materiale. Din această perspectivă, sunt foarte mulţumit. Din perspectiva burselor elevilor, de asemenea. Vrem să avem o finanţare a cercetării, finanţare instituţională a cercetării. Sunt motive de satisfacţie.

Am afirmat public în mod repetat şi deliberat că, înţelegând constrângerile bugetare din acest an, constrângeri bugetare care nu sunt specifice doar României, totuşi am o aşteptare clară: în valoare absolută, raportat la execuţia pe 2020, bugetul Ministerului Educaţiei, în special, şi bugetul Educaţiei, în general, să fie mai mare. (...)

Este un minim. Acest minim, dacă va fi asigurat, va fi acelaşi ministru al Educaţiei, dacă nu va fi asigurat va fi un alt ministru la Educaţie care ştie să rezolve problemele fără resurse financiare", a declarat Cîmpeanu.

Ministrul Educației: ”Vrem să avem o finanțare a cercetării”

„Am avut o serie de solicitări punctuale. Pot să prezint selectiv. Includerea resurselor financiare în bugetul național pentru bursele elevilor. Creșterea substanțială a cheltuielilor materiale pentru școli.

Costul standard/elev are două componente. Cea destinată salariilor, care, în ultimii patru ani, a crescut. Și componenta destinată cheltuielilor materiale. Această componentă servește pentru plata electricității, încălzirii, apei.

Sunt cuprinse și cheltuielile de formare profesională. Sunt foarte multe lucruri cuprinse în această componentă, care, din păcate, a înregistrat o creștere ușor peste rata inflației, de la 321 lei/elev în 2016 la 387 lei/elev în 2020.

Deci, în comparație cu creșterea semnificativă, firească, benefică a componentei pentru salarii, una din condiții a fost creșterea semnificativă - așa cum nu a mai fost până acum - a componentei costului standard/elev destinat acoperirii cheltuielilor materiale.

De asemenea, vrem să avem o finanțare instituțională a cercetării”

Sorin Cîmpeanu: Avem nevoie de 3.000 de consilieri şcolari. Nu avem aceşti consilieri şcolari

"Avem nevoie de 3.000 de consilieri şcolari. Nu avem aceşti consilieri şcolari.

Avem absolvenţi de psihologie, care nu au competenţe specifice pe consiliere şcolară, ceea ce nu este în regulă, pentru că un consilier şcolar trebuie să îndrume elevul pentru oferta educaţională, rute, să adapteze recomandările la specificul elevului.

În aceeaşi situaţie suntem şi pentru cei care ar urma să predea Educaţie financiară", a explicat ministrul Cîmpeanu

×
Parteneri
Facturi Hidroelectrica, anunțul companiei pentru clienţi
x close