Antena 3 CNN Politică Stenograme incendiare | PNL vrea să dea vina pe PSD pentru OUG care permite traseismul politic: "Nu se poate altfel, fir-ar a dracului să fie"

Stenograme incendiare | PNL vrea să dea vina pe PSD pentru OUG care permite traseismul politic: "Nu se poate altfel, fir-ar a dracului să fie"

Redacția Antena 3 CNN
2 minute de citit Publicat la 21:21 03 Mar 2024 Modificat la 21:21 03 Mar 2024

Antena 3 CNN a obținut în exclusivitate înregistrările de la ultima ședință PNL. Traseismul politic a ajuns un motiv de scandal în PNL dar și în coaliție: Problema este în cazul primarilor, dacă își pierd sau nu mandatul. Conform înregistrărilor PNL vrea să dea vina pe PSD pentru OUG care permite traseismul politic.

Flori Roman: "Tu ești un tip foarte sincer (n.r. Gabriel Andronache), dar noi facem și politică. Alegerile sunt organizate de Guvernul Ciolacu, nu le organizează PNL. Pe oameni nu-i interesează vizavi de subiectul ăsta cu traseismul argumetele juridice. Astea le discutăm noi între noi. Pe oameni nu-i interesează. Subiectul s-a rostogolit. Va trebui să facem ceea ce trebuie, să spunem că asta a fost decizia Guverului Ciolacu. Noi nu încurajăm traseismul. Să nu mai insistăm pe chestia asta că s-a decis în coaliție, că am făcut că am dres, că e decizia Guvernului".

Cristian Buican: "Interzicerea migrației politice a fost pentru PNL de-a lungul timpului o temă tabu pe care am ținut-o sus ani de zile. Ne-am bătut pentru acest principiu în toate campaniile electorale și astăzi văd că este un subiect într-o ședință a Biroului Politic Național, la diverse. Cedăm foarte simplu, prin renunțarea la lege, primarilor noștri să se transfere la PSD. Nici măcar nu s-a anunțat că va fi dată această OUG, a fost dată pe surse și deja la mine în filială au plecat patru primari la PSD. Cred că după ce se va publica, cu siguranță PNL va pierde până la 20% din primari."

Lucian Bode: "Nu trageți în mesager. Inițiator e Guvernul României, doi miniștri PNL, Interne și Dezvoltare. OUG nu o dă grupul parlamentar al PNL din Camera Deputaților, o dă Guvernul României, iar inițiatorul, așa cum v-am spus sut doi miniștri, două ministere, care aparțin PNL."

Nicolae Ciucă: "Tot în acest BPN, noi toți, pe oltenește, votarăm acum ceva timp să comasăm alegerile. Ca să se comaseze alegerile și s-a discutat toată chestiunea asta în coaliție, există o singură formă legală prin care putem să parcurgem procesul cu respectarea tuturor drepturilor legale și constituționale pentru primarii aflați în mandat."

Gheorghe Flutur: "Trebuie să fim extrem de atenți la comunicare, pentru că se duce pe noi ca și kalashnikovurile de la ANAF. Trebuie să o discutăm foarte tranșant mâine în coaliție, de atitudinea partenerilor noștri raportat la racolare, care nu este în regulă."

Dan Motreanu: "Legea privind interzicerea migrației la alegerile locale nu se modifică. Rareș Bogdan: Trebuie găsită o soluție pentru a nu lăsa peste 200 de administrații locale complet în aer, fără primari, fără viceprimari și fără consilii."

Cristian Buican: "Votul meu va face ca 200 de primari liberali să treacă la PSD. Daniel Buda: Și noi de la PNL am mai luat unii primari. Nu se poate altfel, fir-ar a dracului să fie."

×
x close