x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Fii alături de noi!

SURPRIZA URIAȘĂ pe care i-au pregătit-o Laurei Codruța Kovesi, Tăriceanu și Dragnea! DOCUMENT

de M.Z.   •   13 Sep 2017   •   21:40
SURPRIZA URIAȘĂ pe care i-au pregătit-o Laurei Codruța Kovesi, Tăriceanu și Dragnea! DOCUMENT 418

UPDATE 20.35 - Documentul prin care președinții celor două camere ale Parlamentului, Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu, au cerut miercuri Curții Constituţionale (CCR) ca șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, să spună dacă a fost sau nu acasă la Gabriel Oprea în seara prezidențialelor din 2009, a fost prezentat la emisiunea Punctul de întâlnire, de la Antena 3.

Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu au transmis, miercuri după-amiază, fiecare câte o sesizare identică privind posibilul conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi Ministerul Public.

Jurnalistul Dan Andronic a spus că, în decembrie 2009, în turul doi al alegerilor prezidențiale, înalți demnitari ai statului român, printre care George Maior, Florian Coldea și Laura Codruța Kovesi, au mers acasă la Gabriel Oprea. El a susținut că Laura Kovesi și Coldea erau preocupați de câștigarea scrutinului de către Traian Băsescu.

------------------

Știrea inițială 18.50

Preşedinţii celor două camere ale Parlamentului, Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu, au sesizat miercuri Curtea Constituţională (CCR) reclamând un posibil conflict juridic între Parlament şi Ministerul Public, creat de refuzul şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi, de a se prezenta în faţa comisiei parlamentare de anchetă privind prezidenţialele din 2009 şi de refuzul procurorului general de a lua măsuri împotriva a acesteia, dar şi de a transmite comisiei o copie a dosarului deschis pe acelaşi subiect. 

Semnatarii sesizării cer Curţii să oblige Ministerul Public să transmită o copie a dosarului către comisie şi să o oblige pe Kovesi să răspundă la întrebarea dacă a fost sau nu acasă la Gabriel Oprea în seara celui de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale din 2009, potrivit news.ro.

Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu au transmis, miercuri după-amiază, fiecare câte o sesizare identică privind posibilul conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi Ministerul Public.

Primul care a fost audiat de parlamentari a fost Dan Andronic, cel care a făcut dezvăluiri despre întâlnirea şefilor serviiciilor secrete în locuinţa lui Gabriel Oprea.

Pe 24 aprilie, Parchetul a anunțat că a deschis un dosar penal în care se efectuează cercetări „in rem” sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu și falsificarea documentelor și evidențelor electorale, în dosarul care vizează alegerile prezidențiale din 2009.

sati