Antena 3 CNN Politică Surse: Klaus Iohannis nu va participa la ședința pentru învestirea lui Nicușor Dan

Surse: Klaus Iohannis nu va participa la ședința pentru învestirea lui Nicușor Dan

Vasile Marcu
<1 minut de citit Publicat la 14:23 25 Mai 2025 Modificat la 14:28 25 Mai 2025
klaus iohannis
La începutul lunii februarie, Iohannis și-a dat demisia din funcția de Președinte. FOTO: Hepta

Fostul președinte, Klaus Iohannis, nu va participa la ședința solemnă a Parlamentului în care Președintele ales Nicușor Dan depune jurământul de credință, potrivit unor surse parlamentare.

Ședința solemnă a Plenului renunit al Senatului și Camerei Deputaților, pentru învestirea lui Nicușor Dan în funcția de Președinte al României, va avea loc luni.

Potrivit unor surse, fostul șef al statului, Klaus Iohannis, a informat conducerea Parlamentului că nu va participa la ceremonia oficială.

Conform legii, la o astfel de ceremonie sunt invitați foștii șefi de stat, membrii Guvernului, membrii Corpului Diplomatic și toți conducătorii autorităților din România.

La începutul lunii februarie, Iohannis și-a dat demisia din funcția de Președinte. Acesta spunea atunci că pleacă din funcție pentru a nu se ajunge la suspendarea sa în Parlament care „e un demers inutil” și care ar face România „de râsul lumii” pe plan extern. 

După demisia președintelui, interimatul funcției a fost asigurat de președintele Senatului, Ilie Bolojan.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close