Antena 3 CNN Politică Surse medicale: Ministrul Sănătăţii şi-a dat demisia, dar premierul nu a acceptat-o

Surse medicale: Ministrul Sănătăţii şi-a dat demisia, dar premierul nu a acceptat-o

Surse medicale: Ministrul Sănătăţii şi-a dat demisia, dar premierul nu a acceptat-o
Sursa foto: Foto: Intact Images
18 Aug 2010   •   13:26

Ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, şi-a dat demisia în urma tragediei care s-a produs la Maternitatea Giuleşti, susţin surse medicale citate de Antena 3. Aceleaşi surse susţin că premierul Emil Boc nu ar fi acceptat această demisie.

Ministrul Cseke Attila urmează să susţină o declaraţie de presă la Palatul Victoria, în jurul orei 14:30, în cadrul căreia va clarifica această informaţie. Antena 3 va transmite declaraţiile pe care ministrul le va susţine.

Patru bebeluşi au murit şi alţi şapte au fost răniţi grav în urma exploziei şi incendiului care au avut loc luni, la Maternitatea Giuleşti din Capitală. 114 persoane au fost evacuate atunci din maternitate, dintre care 53 copii şi 61 de femei, acestea fiind duse la mai multe spitale din Capitală. Până la finalizarea anchetei, unitatea sanitară, aflată în administrarea Primăriei Capitalei, va rămâne închisă.

Antena3.ro

×
Parteneri
Fumul degajat de incendiul din Bucureşti este toxic! Precizările ISU şi ANM
x close