Vicepremierul României, Tanczos Barna, a vorbit miercuri seara, în cadrul interviului oferit, în exclusivitate, la Antena 3 CNN despre relaţia pe care ţara noastră o are cu Comisia Europeană, cu Fondul Monetar Internaţional şi Agenţiile de Rating. În timpul declaraţiilor, el a rememorat un episod delicat trăit pe vremea când era ministru de Finanțe. "Se uitau cruciş la mine şi se mai şi strâmbau cei de la Comisie, pentru că nu ne-a mai crezut nimeni". Politicianul este optimist şi a precizat că relaţia cu oficialii de la Comisia Europeană va intra pe un făgaş normal şi a subliniat că va fi renegociat, deficitul de 7%, undeva pe la sfârşitul anului.
Realizatorul Antena 3 CNN, Radu Tudor: Ce urmează să ni se întâmple, domnule viceprim-ministru în relaţia pe care o avem cu Comisia Europeană, care ne supraveghează, se uită la noi? Ce urmează să ni se întâmple în relaţia cu Agenţiile de Rating şi cu Fondul Monetar Internaţional? Cele trei componente...
"Comisia Europeană monitorizează fiecare măsură – fiecare măsură care trece de Guvern este, în prealabil, discutată cu Comisia. Uneori, Comisia vrea mult mai mult... e o negociere continuă. Eu cred că putem reaşeza relaţia noastră cu Comisia Europeană pe o bază solidă şi să recăpătăm un pic de credibilitate", a spus Tánczos Barna în cadrul interviului, acordat în platoul de la "Ediţie Specială", emisiune difuzată miercuri seara la Antena 3 CNN.
Radu Tudor: Dar, i-am păcălit un pic, domnule vicepremier... A spus-o premierul Bolojan aici, în emisiunea aceasta... că noi ne-am luat nenumărate angajamente de comportament financiar disciplinat, corect şi ne-am încălcat aceste angajamente, oamenii ăia nu ne mai cred, că i-am minţit. "Dacă cineva a simţit pe propria piele ce înseamnă acest lucru, am simţit-o eu, ca ministru al Finanţelor. Când spunem ceva şi uitau cruciş la mine şi se mai şi strâmbau (n.r.: cei de la CE). Cei de la Comisie, pentru că nu ne-a mai crezut nimeni... nici în decembrie, nici în ianuarie, nici în februarie, nu ne mai credea nimeni", a declarat Tánczos Barna.
Ulterior fostul ministrul de Finanţe a mai făcut următoarele precizări: "De aceea, spun: odată cu aceste măsuri şi cu reforme, poate reuşim să reaşezăm un pic pe fundament solid relaţia noastră cu CE. Am trăit-o (n.r.: experienţa cu CE) şi ca ministrul al Mediului, când a trebuit să demonstrez că sunt un altfel de ministru şi ne ocupăm de păduri cum trebuie; şi revin cu sumarul: reducem furturile, defrişările ş.a.m.d. A durat doi ani şi jumătate până am reuşit să ne creadă că vrem să facem ceva.
Cu Comisia, cred că intrăm pe un făgaş normal. Vom renegocia, probabil, şi deficitul de 7%, undeva pe la sfârşitul anului".
Radu Tudor: Cât ar putea să accepte Comisia? Pentru că e clar că în 7% nu ne încadrăm... Raportarea de săptămâna trecută a fost de deficit: 4.04. Iar asta înseamnă că, cu siguranţă, vom depăşi angajamentul de 7%. Cât ar putea să accepte Comisia?
"Depinde unde ne înţelegem la investiţii: care va fi volumul de investiţii, pe care o să-l păstrăm în bugetul de anul acesta şi cât va trebui să ducem pe anul viitor. Anul trecut, am terminat cu 9,3 – deficit", a adăugat Tánczos Barna.
Radu Tudor: 7, aş spune, este un target nerealist sau... l-am încercat şi, se pare că nu iese. Care ar fi targetul realist?
"Doar domnul Nazare ar putea să vă răspundă la această întrebare. Nu ştiu care este acum stadiul negocierilor, dar, cu siguranţă, vom găsi un compromis. (..). Chiar nu am fost la ultimele discuţii şi ar fi neserios din partea mea să arunc o cifră acum, pe piaţă, pentru că nu am fost la acele discuţii", a spus politicianul.
Întrebat de Radu Tudor dacă reprezentanţii Comisiei Europeană privesc ţara noastră cu o relativă indulgenţă, Tánczos Barna a răspuns: "Nu indulgenţă, este o abordare realistă. Ei ştiau şi-n ianuarie, şi-n februarie că avem alegeri; şi era, relativ, clar, din punctul lor de vedere, că, în campanie electorală, e aproape imposibil să porneşti aceste reforme. Şi, de acolo vine acest decalaj de câteva luni. Dar, cred că o să reuşim până la finalul lui 2026 să ne încadrăm pe o traiectorie acceptată şi de CE, fără nicio problemă".
Urmăriţi interviul complet cu viceprim-ministrul Tánczos Barna în video-ul de mai sus.