Antena 3 Politică Ce răspunde Senatul la cererea DNA de urmărire penală a lui Gabriel Oprea

Ce răspunde Senatul la cererea DNA de urmărire penală a lui Gabriel Oprea

25 Ian 2016   •   13:27
Ce răspunde Senatul la cererea DNA de urmărire penală a lui Gabriel Oprea
Sursa foto: Foto: Agerpres
Președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat luni că solicitarea Justiției în cazul senatorului Gabriel Oprea, fost vicepremier, ar trebui discutată în timpul sesiunii parlamentare, însă se va consulta cu membrii conducerii Senatului referitor la convocarea unei ședințe a Biroului permanent, informează agerpres.ro.
 
"Am văzut numai comunicatul de presă. Am să fac o consultare cu colegii mei, membrii Biroului Permanent, să văd dacă au disponibilitatea de timp necesară pentru a convoca Biroul permanent și pentru a avea cvorumul de ședință și, după aceea, voi lua hotărârea. 
 
Suntem în vacanță parlamentară. După părerea mea, trebuie, în mod normal, tratată în timpul sesiunii parlamentare o asemenea solicitare, dar voi face și o consultare cu colegii", a declarat Tăriceanu la Senat. 
 
 
Infracțiunea de abuz în serviciu constă în folosirea resurselor umane și materiale ale Ministerului Afacerilor Interne pentru a asigura, în mod nelegal, însoțirea deplasărilor efectuate de ministru cu echipaje ale poliției rutiere, potrivit unui comunicat al DNA transmis luni.

Citiți și Gabriel Oprea, prima reacție la cererea de urmărire penală: Mă consider nevinovat
 
 

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal

×
Parteneri
x close