Antena 3 CNN Politică Tăriceanu: Guvernul nu va elimina taxa de poluare auto

Tăriceanu: Guvernul nu va elimina taxa de poluare auto

Tăriceanu: Guvernul nu va elimina taxa de poluare auto
12 Noi 2008   •   20:35

Tăriceanu a infirmat în cadrul emisiunii Ştirea Zilei informaţia conform căreia guvernul va elimina taxa auto. Taxa avea rolul de a proteja producţia autohtonă de maşini. Nu s-ar fi ajuns la situaţia actuală de la Dacia dacă importul de maşini second hand nu ar fi crescut, este de părere premierul.
Călin Popescu Tăriceanu s-a întâlnit, miercuri, cu bancherii pentru a discuta măsurile care trebuie luate pentru a ţine în frâu criza financiară. Întîlnirea a avut loc imediat după şedinţa de Guvern.
În cadrul întâlnirii de miercuri premierul a discutat cu bancherii pentru a vedea care sunt problemele cu care se confruntă sistemul economic din România. Principalul subiect ridicat a fost necesitatea reluării creditării, în acest moment băncile din România acordând credite în condiţii foarte stricte, din cauza lipsei de lichidităţi.
De asemenea, miercuri în şedinţa de guvern, s-a propus eliminarea taxei de poluare auto pentru maşinile noi, măsură care ar reprezenta o gură de oxigen pentru producătorii autohtoni de maşini. Printre celelalte propuneri discutate în şedinţa de guvern se numără mărirea alocaţiilor bugetare pentru construirea de locuinţe noi şi scutirea de TVA pentru reabilitarea termică a imobilelor.
Guvernul a mai hotărât formarea unei comisii în subordinea premierului pentru monitorizarea şi rezolvare problemelor economiei.
Criza financiară a început să se resimtă pe teritoriul românesc odată cu scăderile înregistrate la burse şi deprecierea monedei naţionale. Numeroase bănci au fost exploatat momentul, afişând dobânzi mult prea mari la credite şi comisioane suplimentare.
În prezent, România se confruntă cu o nouă problemă. Ţara noastră nu mai prezintă interes pentru investitori, iar marii producători îşi restrâng activitatea. Miercuri, compania Kraft Foods a anunţat că îşi închide fabrica de la Braşov. Alte companii precum Dacia şi-au trimis angajaţii în şomaj tehnic.
Antena3.ro

×
Parteneri
Pensie de nici 800 de lei, după 36 de ani de muncă. Cum este posibil
x close