Taxele locale vor fi majorate de anul viitor cu 70%, potrivit discuțiilor purtate marți de premierul Ilie Bolojan cu primarii care au venit la Guvern să ceară continuarea proiectelor locale. Potrivit primarului din Buzău, Constantin Toma, deficitul din acest an ar putea ajunge la 9,7%, chiar și după adoptarea măsurilor de austeritate.
„Pregătim cel de-al doilea pachet guvernamental care va cuprinde reforma administraţiei publice. Ţinta noastră este să reducem cheltuielile cu personalul din administraţia publică, să îmbunătăţim încasarea impozitelor locale, să creştem eficienţa serviciilor publice şi să continuăm descentralizarea”, a transmis premierul Ilie Bolojan, după întâlnire.
„Până la finalul anului vor fi făcute restructurări”, a anunțat și primarul municipiului Craiova, Lia Olguța Vasilesu.
Reprezentanţii Guvernului şi cei ai AMR au analizat propunerile privind reforma impozitării proprietăţilor, angajament asumat de România prin PNRR, reducerea numărului de angajaţi din administraţia publică locală şi creşterea performanţei profesionale, activarea clauzei potrivit căreia bugetele de echilibrare a bugetelor locale se vor stabili proporţional cu nivelul de încasare a impozitelor.
După întâlnire, primarul din Slatina, Mario de Mezzo, a acuzat guvernele trecute pentru majorarea taxelor și înghețarea proiectelor.
„Locuitorii trebuie să plătească prețul unui dezmăț electoral făcut de Ciolacu și Ciucă. Sunt de acord, dar lucrările de investiții trebuie să fie terminate”, a declarat de Mezzo.
Ce taxe și impozite vor fi majorate cu 70%
Conform Codului Fiscal, impozitele si taxele locale sunt:
- impozitul pe cladiri si taxa pe cladiri;
- impozitul pe teren si taxa pe teren;
- impozitul pe mijloacele de transport;
- taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor si autorizatiilor;
- taxa pentru folosirea mijloacelor de reclama si publicitate;
- impozitul pe spectacole;
- taxele speciale;
- alte taxe locale.
Potrivit primarului din Buzău, Constantin Toma, alte taxe locale, precum taxa de salubritate, transport, parcări, vor fi decise de la caz la caz de Consiliile locale.
Majorarea taxelor locale, angajament asumat de România prin PNRR
Taxele locale din România vor crește, semnificativ, de anul viitor, în baza unei măsuri amânate, dar prevăzute în angajamentele asumate de statul român prin PNRR - componenta de reformă fiscală mai amplă.
Uniunea Europeană impune creșterea veniturilor bugetare locale, inclusiv prin actualizarea valorii impozabile a proprietăților, astfel încât taxarea să reflecte mai bine valoarea de piață reală, să aducă venituri mai mari pe plan local și să reducă nevoia de finanțare din bugetul central.
Pe de o parte, se modifică intervalele de impunere, prin eliminarea plafonului maximal, fiind stabilit doar un minimum - 0,1% pentru rezidențiale, 0,5% nerezidențiale și 0,4% în cazul clădirilor utilizate pentru activități agricole. Autoritățile locale vor putea ajusta taxa flexibil, fără a mai cere suplimentări de la bugetul național. Pe de altă parte, se va schimba definirea bazei, care va ajunge să reflecte mai bine valoarea de piață a imobilelor.
În prezent, impozitul pe clădirile rezidențiale deținute de persoanele fizice se calculează prin aplicarea unei cote între 0,08% și 0,2% asupra valorii impozabile a clădirii, care poate fi ajustată în funcție de rangul localității și zona de amplasare. Pentru persoanele juridice, cotele sunt între 0,08% și 0,2% aplicate la valoarea impozabilă a clădirii, iar pentru clădirile nerezidențiale se aplică între 0,2% și 1,3% la valoarea impozabilă a clădirii. Se aplică regula stabilirii impozitului pe baza raportului de evaluare întocmit de un evaluator autorizat odată la cinci ani.