Antena 3 CNN Politică Teodor Meleşcanu anunţă ce i-au cerut americanii lui George Maior

Teodor Meleşcanu anunţă ce i-au cerut americanii lui George Maior

Teodor Meleşcanu anunţă ce i-au cerut americanii lui George Maior
Sursa foto: Foto: gov.ro
28 Iul 2018   •   12:30

Ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu, a declarat, sâmbătă, că secretarul american al energiei, Rick Perry, i-a cerut ambasadorului George Maior ca autorităţile române să asigure concordanţă între legea off-shore şi anexa prin care se fac calculele privind deducerea cheltuielilor.

„Este un lucru uzual pentru două state care sunt aliate, care fac parte dintr-un parteneriat strategic. Consultările la nivel oficial sunt foarte utile şi importante, atunci când există temeri. Din acest punct de vedere este o chestiune de rutină uzuală. Singura chestiune legată de asigurarea unei concordanţe între textul legii şi anexa prin care se fac calculele privind deducerea cheltuielilor din exploatări, având în vedere că pentru offshoruri este mult mai costisitoare această activitate de exploatare a gazelor naturale. Mai mult, s-a insistat foarte clar pe ideea interesului pe care partea americană îl are în comparaţie cu relaţiile cu România, referitoare la problemele energiei, care reprezintă una din problemele principale la ora actuală”, a declarat Teodor Meleşcanu, pentru Antena 3.

Citește și: Ambasadorul României în SUA, convocat de ministrul american al energiei

×
Subiecte în articol: Teodor Meleşcanu americani George Maior
Parteneri
România, de 20 de ani în NATO. Mesajul premierului Marcel Ciolacu
x close