Antena 3 CNN Politică Teodor Meleşcanu, mesaj după vizita lui Timmermans la Bucureşti

Teodor Meleşcanu, mesaj după vizita lui Timmermans la Bucureşti

Teodor Meleşcanu, mesaj după vizita lui Timmermans la Bucureşti
03 Mar 2018   •   11:54

Mesajele pe care prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, le-a transmis la Bucureşti au fost "extrem de încurajatoare", vizita oficialului european fiind programată cu mult timp înainte, a declarat, vineri, ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu

"Mesajele lui Timmermans au fost extrem de încurajatoare în legătură cu MCV-ul şi cu terminarea în cursul acestui an până în 2019, până la terminarea mandatului Comisiei, şi în acelaşi timp a făcut o declaraţie extrem de tranşantă în ceea ce priveşte aderarea la Schengen, unde România are tot dreptul şi trebuie să devină membru cât mai rapid", a afirmat Meleşcanu, la un post de televiziune. 

El a subliniat că vizita lui Timmermans de joi face parte din "dialogul continuu dintre autorităţile române şi Comisia Europeană". 

"'Sunteţi într-un maraton, alergaţi înainte, mai ales nu vă opriţi şi nu continuaţi într-o direcţie greştită'. Astea au fost expresiile lui Timmermans şi mi se pare de bun simţ", a punctat şeful diplomaţiei române. 

El a evidenţiat că prim-vicepreşedintele Comisiei Europene a "bătut pe umăr" liderii români.

"A spus 'Aţi făcut progrese foarte importante', ne-a bătut pe umăr, continuaţi, ăsta este mesajul pe care l-am perceput eu de la domnul Timmermans", a adăugat Meleşcanu.

Ministrul român de Externe a dezvăluit şi că vizita lui Timmermans "era programată demult", chiar dacă nu a fost anunţată oficial. 

"Se poate anunţa, se poate să nu se anunţe (...), s-a discutat şi cu ocazia vizitei doamnei prim-ministru la Bruxelles şi a fost discutată şi cu mine, deci este vorba de un proiect care durează de cel puţin o lună şi jumătate", a mai spus Meleşcanu.

Referitor la afirmaţiile conform cărora Timmermans ar fi venit în România după ce ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a cerut revocarea procurorului şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Meleşcanu a precizat: "Dacă vă închipuiţi că domnul Timmermans ştie când va ieşi domnul Tudorel Toader cu un discurs, vă înşelaţi".

Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a declarat joi, la Bucureşti, că în ultimii 20 de ani s-au realizat foarte multe în ceea ce priveşte consolidarea sistemului de Justiţie din România.

"S-au realizat foarte multe în 20 ani în ceea ce priveşte consolidarea sistemului de Justiţie, crearea unui sistem de Justiţie cu adevărat independent în România. S-au realizat foarte multe în ultimii 11 ani, de când România s-a alăturat Uniunii Europene, cu MCV în vigoare. E ca şi cum alergăm un maraton şi acum suntem pe ultima sută de metri a acelui maraton. Mesajul meu pentru astăzi este: continuaţi să alergaţi, dar nu în direcţia greşită! Alergaţi în continuare către finish-ul maratonului, pentru că aproape am ajuns acolo. Mai sunt doar câteva recomandări ale Comisiei care încă trebuie îndeplinite, însă nu vă opriţi, nu staţi locului pentru numele lui Dumnezeu, nu începeţi să alergaţi în direcţia opusă!", a spus Timmermans într-o conferinţă de presă.

El a subliniat că "ambiţia" Comisiei Europene este finalizarea MCV pentru România până la sfârşitul anului 2019, însă a precizat că mai sunt câteva lucruri de îndeplinit. 

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: Teodor Meleşcanu vizita
Parteneri
Sondajul care lămureşte mascarada politică
x close