Antena 3 CNN Politică Titus Corlățean, declarație surprinzătoare despre plecările din PSD

Titus Corlățean, declarație surprinzătoare despre plecările din PSD

Titus Corlățean, declarație surprinzătoare despre plecările din PSD
Sursa foto: foto: captura Antena 3
28 Mai 2018   •   21:13

Senatorul PSD Titus Corlățean a comentat, luni, la "Punctul de Întâlnire", plecările importante din PSD către partidul fostului lider socia-democat Victor Ponta.

"Nu mă veți auzi condamnând cu mânie proletară pe cei care au plecat din PSD pentru că am fost cu ei coleg, la bine și la rău, prin foarte multe chestiuni și poate că este corect să discutăm în interiorul partidului, nu pe televizoare de ce au plecat unii dintre acești colegi. Pe de altă parte, le spun foarte clar foștilor colegi că greșesc profund. Partidul acesta este un partid care trebuie respectat, la care am contribuit cu toții, mai mult sau mai puțin, și el are în continuare un rol foarte important pentru țara asta.

Așa încât faptul că se desprind și încearcă să creeze o alternativă se întâmplă în politică, dar vă aduc aminte că nici APR-ul, nici UNPR-ul și niciun alte desprinderi de o formă sau alta nu au avut rezultate", a spus Titus Corlățean.

 

 

×
Subiecte în articol: Punctul de întâlnire Titus Corlăean
Parteneri
Horia Constantinescu a demisionat de la șefia ANPC
x close