Antena 3 CNN Politică Toate demisiile miniștrilor au ajuns la Cabinetul lui Sorin Grindeanu. Premierul are 15 zile să le transmită președintelui

Toate demisiile miniștrilor au ajuns la Cabinetul lui Sorin Grindeanu. Premierul are 15 zile să le transmită președintelui

Toate demisiile miniștrilor au ajuns la Cabinetul lui Sorin Grindeanu. Premierul are 15 zile să le transmită președintelui
Sursa foto: Foto: Gov.ro
15 Iun 2017   •   14:07

Toate demisiile miniştrilor din Guvern au ajuns la Cabinetul premierului Sorin Grindeanu.

Potrivit procedurii, premierul are la dispoziţie 15 zile să transmită demisiile şefului statului, pentru ca Iohannis să ia act de ele şi să semneze decretele de revocare din funcţie. 

”Eu vreau să lucrăm procedural. Procedural trebuie să-mi parvină aceste demisii. O să vedem despre ce e vorba, dar vreau să vă spun ceva şi să-i îndemn la responsabilitate pe cei care sunt în continuare miniştri. Aceste demisii intră în vigoare în momentul în care, ca procedură, sunt trimise de primul ministru către Administraţia Prezidenţială şi Administraţia Prezidenţială ia act de ele. Asta este procedura şi legea la Guvernul României", a declarat Sorin Grindeanu.

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: demisii ministri cabinet presedinte procedura
Parteneri
ANM: Zonele cele mai afectate de praful saharian
x close