Antena 3 CNN Politică Traian Băsescu, amendat cu mii de lei pentru că i-a numit pe maghiari "un popor complexat"

Traian Băsescu, amendat cu mii de lei pentru că i-a numit pe maghiari "un popor complexat"

Traian Băsescu a fost amendat cu 5.000 de lei pentru discriminare şi încălcarea dreptului la demnitate.

Traian Băsescu, amendat cu mii de lei pentru că i-a numit pe maghiari "un popor complexat"
Sursa foto: Hepta
de Redacția Antena 3 CNN    |    31 Aug 2021   •   17:00

Sancțiunea de la CNCD vine în urma declaraţiilor făcute la adresa comunităţii maghiare, după scandalul muncitorilor din Sri Lanka de la brutăria din Ditrău.

Traian Băsescu a spus atunci despre maghiari că ar fi "un popor complexat".

Hotărârea poate fi atacată în instanţa de contencios administrativ.

SCANDAL DITRĂU. IPJ Harghita a deschis dosar penal in rem pentru incitare la ură sau discriminare

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Harghita a deschis un dosar penal, ]n februarie 2020, în cazul Ditrău, pentru infracţiunile de incitare la ură sau discriminare, după ce aproximativ 200 de localnici s-au adunat în faţa primăriei, nemulţumiţi că o fabrică de pâine din localitate a angajat doi muncitori din Sri Lanka

Oamenii susţineau că le este teamă ca la ei în comună să nu vină migranţi, care să le "impună cultura lor" şi să le pună în pericol siguranţa.

"Încă din zilele trecute, la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Harghita a fost înregistrat un dosar de cercetare penală faţă de infracţiunea de incitare la ură sau discriminare, în ideea în care trebuie să lămurim mai întâi ce s-a întâmplat, cum s-a întâmplat şi să identificăm eventualele persoane care se fac vinovate de săvârşirea acestei fapte.

Deocamdată infracţiunea este cercetată in rem, aşa a fost înregistrată, urmând ca aceasta să aibă, e posibil, (...) un suspect, doi, zece sau chiar mai mulţi sau poate niciunul.

Important este să clarificăm toate cauzele, toate împrejurările, toate detaliile şi toate aspectele legate de acest caz", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Harghita, inspectorul Gheorghe Filip.

El a adăugat că, potrivit Codului penal, pedeapsa pentru această infracţiune este de la şase luni la trei ani de închisoare sau amendă, în funcţie de hotărârea instanţei.

×
Subiecte în articol: Traian Băsescu discriminare amendat
Parteneri
O nouă schemă de înșelătorie imobiliară în România
x close