Antena 3 CNN Politică Traian Băsescu: „Justiția este incapabilă să se autoadministreze”

Traian Băsescu: „Justiția este incapabilă să se autoadministreze”

Traian Băsescu: „Justiția este incapabilă să se autoadministreze”
Sursa foto: Foto: Agerpres
04 Iul 2017   •   15:26

Preşedintele PMP Traian Băsescu a declarat marţi că situaţia creată în sistemul judiciar arată că justiţia este incapabilă să se autoadministreze şi consideră că şeful statului, CSM şi ministrul Tudorel Toader trebuie să ia măsuri urgent.

"Se pare că s-a ajuns la punctul la care justiţia demonstrează că, deşi are o legislaţie care o obligă la acest lucru, în fapt este incapabilă să se autoadministreze. Nu este posibil ca într-un sistem de justiţie care trebuie să fie respectat să se întâmple atâtea lucruri contradictorii câte se întâmplă acum în interiorul sistemului. Nu vorbim de atacurile oamenilor politici (...) vorbim strict despre acţiuni ale magistraţilor împotriva magistraţilor", a afirmat Băsescu, la Parlament, la finalul şedinţei Consiliului Executiv Naţional al PMP.

În opinia sa, situaţia creată în justiţie este rezultatul "setei de putere a unor magistraţi", dar şi legislaţiei care nu protejează "judecătorii de abuzurile procurorilor".

"Eu cred că ministrul Justiţiei, preşedintele şi CSM trebuie să ia urgent măsuri. De ce s-a ajuns aici? Din mai multe motive dar este clar, pe de o parte, de setea de putere a unor magistraţi, o sete iraţională. Pe de altă parte, construcţia de falsă glorie pentru unii magistraţi, pe de altă parte faptul că prin legislaţie nu am protejat judecătorii de abuzurile procurorilor. Şi vă asigur că aşa cum mulţi oameni politici simt abuzurile procurorilor şi judecătorilor împotriva lor, la fel sunt şi judecători care simt sau trăiesc cu psihoza abuzurilor pe care în orice clipă le poate face un procuror asupra unui judecător", a susţinut Traian Băsescu.

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: justitie CSM
Parteneri
Sursa infectării în cazul marelui actor Florin Piersic
x close