Antena 3 CNN Politică Trei scenarii bombă pentru comasarea alegerilor

Trei scenarii bombă pentru comasarea alegerilor

Partidul Național Liberal testează variantele de comasarea a alegerilor, în timp ce Partidul Social Democrat nu este de acord cu această formulă. Ambele partide caută soluții legale, iar până în acest moment există trei scenarii pentru comasarea alegerilor.

de Alexandra Axinia    |    11 Apr 2023   •   15:31

Scenariu 1: Comasarea alegerilor locale cu cele parlamentare. Acestea ar putea avea loc anul viitor;

Scenariu 2: Comasarea alegerilor parlamentare cu primul tur al prezidențialelor;

Scenariu 3: Comasarea alegerilor locale, parlamentare și primul tur al prezidențialelor.

Prin urmare, românii vor avea de pus ștampila pe șase buletine de vot.

Conform unor sondaje realizate de membrii PNL, 70% dintre respondenți spun că nu ar fi confuzi în situația în care li s-ar înmâna șase buletine de vot. 

De asemenea, PNL susține că prin comasarea alegerilor se va face economie la bugetul de stat. Reamintim faptul că ultimele patru ture de alegeri au costat aproximativ 516 milione de euro. Un alt argument adus de PNL pentru comasarea alegerilor îl reprezintă oboseala electorală, deoarece patru runde de alegeri într-un timp foarte scurt pot genera o scădere gravă a interesului alegătorilor.

"Nu începem cu ideea preconcepută că suntem împotrivă, dar nici nu credem că este un subiect important. Mai avem alte lucruri de rezolvat legate de guvernare și anume: tranșa a doua din PNRR, cum depunem tranșa a treia pentru a veni bani europeni, cum plătim anticipat pensiile și ajutoarele pentru cei aflați în condiții defavorizate, acestea sunt discuțiile pe care le avem în Coaliție. Dacă colegii de la PNL consideră că trebuie să discutăm și despre alegeri, e o preocupare a lor, a noastră mai puțin. Niciun parlamentar al PSD nu ar fi cosiderat asta o prioritate pentru români. Dacă vor exista discuții în ceea ce privește eficientizarea cheltuielilor banilor publici prin comasarea alegerilor, trebuie să respectăm constituția și să nu venim cu artificii electorale prin care să obținem avantaje electorale", a declarat Gabriel Zetea, deputat PSD.

"Principalul obiectiv este buna guvernare și bunul mers al coaliției. În cadrul PNL s-a constituit un grup de lucru care să analizeze aceste posibilități. Dacă alegerile ar fi comasate ar fi șapte buletine de vot. Trebuie să vedem care este cea mai bună soluție. Aceasta soluție se va lua în urma discuțiilor din coaliție. Există mai multe beneficii pe care le are o astfel de măsură pentru cetățeni. Până nu avem această discuție în coaliție cu partenerii de la PSD și Partidul Național Maghiar nu putem să ne facem o schemă clară. Dacă această decizie va fi luată și agreată de colaiția de guvernare, trebuie luată cu un an înainte de alegerile locale", a precizat şi Tudor Polak, deputat PNL.

×
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close