Antena 3 CNN Politică Un fost senator PDL, condamnat la închisoare cu suspendare

Un fost senator PDL, condamnat la închisoare cu suspendare

Un fost senator PDL, condamnat la închisoare cu suspendare
13 Noi 2017   •   18:43

Fostul senator Christian Gigi Chiru a fost condamnat definitiv luni de judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 6 luni închisoare cu suspendare, el fiind acuzat că a dat mită electorală în timpul campaniei pentru alegerile locale din 2012.

ÎCCJ a respins ca nefondat apelul formulat de Gigi Chiru, fiind menţinută decizia de condamnare dată în martie 2015 de instanţa de fond.

Gigi Chiru a fost trimis în judecată în noiembrie 2012, fiind acuzat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa că, în campania electorală pentru alegerile locale din 2012, în calitate de candidat la funcţia de primar al municipiului Constanţa, a transmis prin poştă alegătorilor bonuri valorice medicale cu scopul de a-i determina pe aceştia să îl voteze în funcţia pentru care candida.

Potrivit procurorilor, în luna mai 2012, în timpul campaniei electorale, Gigi Chiru le-a distribuit cetăţenilor, prin intermediul fundaţiei sale, 24.000 de tichete valorice pentru procurarea de medicamente din farmacii, în valoare de 25 de lei fiecare.

Tichetele primite de constănţeni puteau fi utilizate doar dacă erau validate la sediul Fundaţiei umanitare "Christian Gigi Chiru" prin aplicarea unei ştampile, pe baza cărţilor de identitate ale cetăţenilor.

Anchetatorii susţin că la farmaciile care încheiaseră protocoale de colaborare cu fundaţia liderului judeţean al PDL au fost decontate peste 11.000 de bonuri valorice pentru medicamente.

"Cele peste 11.000 de bonuri au fost tipărite în culorile electorale ale învinuitului, prezentau aceeaşi imagine a candidatului, în aceleaşi obiecte de vestimentaţie şi în aceeaşi ipostază ca şi afişele şi bannerele electorale oficiale ale învinuitului, iar pe ambele feţe ale înscrisurilor distribuite populaţiei se afla sloganul electoral oficial al candidatului, respectiv 'Câştigă Chiru, Câştigi şi Tu!' De asemenea, (...), în chiar cuprinsul bonurilor era inserat un text din care rezulta că învinuitul Chiru Gigi Christian era cel care oferea bonuri valorice cadou în valoare de 25 de lei", conform rechizitoriului întocmit de procurori.

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: inchisoare pdl
Parteneri
Israelul a lansat atacuri puternice în Iran, Irak și Siria
x close