Antena 3 CNN Politică Un lider PSD a răbufnit după ce Guvernul Orban și-a asumat răspunderea în Parlament: Blestemul guvernării Boc ne ajunge din nou

Un lider PSD a răbufnit după ce Guvernul Orban și-a asumat răspunderea în Parlament: Blestemul guvernării Boc ne ajunge din nou

Președintele PSD Neamț Ionel Arsene a avut o reacție dură după ce Guvernul Orban și-a asumat răspunderea pe Legea bugetului pe 2020, spunând că „este pentru prima dată, în ultimii 30 de ani, când bugetul țării nu este discutat în Parlament”.

Un lider PSD a răbufnit după ce Guvernul Orban și-a asumat răspunderea în Parlament: Blestemul guvernării Boc ne ajunge din nou
Sursa foto: Foto: Ionel Arsene. Facebook
24 Dec 2019   •   13:30

„Astăzi, România a mai încasat o lovitură din partea guvernării PNL: în ceea ce putem numi cea mai tristă zi pentru democrația noastră, bugetul de stat a fost adoptat prin asumarea răspunderii!

Este pentru prima dată, în ultimii 30 de ani, când bugetul țării nu este discutat în Parlament!

Asumarea răspunderii Guvernului este o procedură total nedemocratică și netransparentă, care nu permite dezbateri asupra proiectului de buget. Guvernul Orban a ales această variantă deoarece trecerea bugetului prin Parlament ar fi arătat incapacitatea și incompetența actualei puteri de a conduce România.

Bugetul asumat astăzi de PNL pentru 2020 arată cum blestemul guvernării Boc ne ajunge din nou, pus în practică de PDL-știi vopsiți acum în galben: peste 11 miliarde de lei TĂIATE de la Sănătate (-23%); cea mai mică sumă de după 89’ pentru Educație (2,9% din PIB); peste 5 miliarde TĂIATE din bugetul Ministerului Dezvoltării (-45%), mai mult de 3 miliarde TĂIATE de la "Agricultură" (-11%)!!!

Toate acestea vin în completarea dezastrului în care ne aruncă Guvernul Orban zi de zi: explozia cursului LEU/EURO, anularea IMPOZITULUI PE CIFRA DE AFACERI A CORPORAŢIILOR, aprobarea proiectului de lege privind modificarea OUG 114, care elimină taxa din sectorul bancar, pe cea din energie și telecomunicații și desființarea Fondului de Dezvoltare și Investiții.

Asumarea Legii bugetului fără dezbatere, astăzi, în Parlament, nu reprezintă decât o nouă umilință din seria celor la care este supus poporul român de când PNL a preluat puterea.

Susțin decizia conducerii PSD de a contesta la Curtea Constituțională a României această lege a bugetului, care ne condamnă la sărăcie și subdezvoltare!”, scrie Ionel Arsene pe Facebook.

×
Subiecte în articol: PNL Emil Boc Guvernul Orban PSD Ionel Arsene
Parteneri
Negocieri intense pentru evitarea grevei generale a poștașilor
x close