x close

Ungureanu: Este nevoie de reorganizarea adminsitrativ-teritorială a României

de G.S.    |    31 Mar 2012   •   14:46
Ungureanu: Este nevoie de reorganizarea adminsitrativ-teritorială a României 416 Foto: INTACT Images

Premierul Mihai Răzvan Ungureanu a declarat, sâmbătă, după reuniunea Asociaţiei Prefecţilor şi Subprefecţilor de la Odorheiu Secuiesc, că este nevoie de reorganizarea administrativ-teritorială a României, conform Mediafax.
   
Întrebat, într-o conferinţă de presă, despre reorganizarea administrativ-teritorială a României, premierul s-a declarat convins că este nevoie de reorganizare, precizând că acest aspect nu a fost discutat la reuniunea Asociaţiei Prefecţilor şi Subprefecţilor la care a participat.
   
"Există un proiect la care ţin pentru că sunt convins că este nevoie de o reformă a administraţiei publice şi, implicit, de reorganizarea admninistrativ- teritorială. Azi nu am vorbit despre acest lucru", a spus premierul.
   
Premierul Mihai Răzvan Ungureanu a participat, sâmbătă, la Odorheiu Secuiesc, la reuniunea Asociaţiei Prefecţilor şi Subprefecţilor din România.
   
Preşedintele Traian Băsescu declara, la începutul lunii martie, că actualul Parlament trebuie să adopte în perioada următoare Legea sănătăţii şi Legea de reorganizare administrativ-teritorială, arătând că acestea vor întregi reforma statului.

UDMR se opune adoptării Legii privind reorganizarea administrativ-teritorială.




Biletul Zilei
Ponturi Pariuri
Case de Pariuri
Parterneri
Parterneri
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nu, multumesc Accept
sati
×
Antena 3 S.A. utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată pe www.antena3.ro. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.antena3.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.Antena3.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT