Antena 3 CNN Politică Ungureanu: Eu, personal, nu mi-am spus ultimul cuvânt

Ungureanu: Eu, personal, nu mi-am spus ultimul cuvânt

Ungureanu: Eu, personal, nu mi-am spus ultimul cuvânt
Sursa foto: Foto: Agerpres
de M.Z.    |    27 Apr 2012   •   15:31

Premierul Mihai-Răzvan Ungureanu a declarat, vineri, după căderea guvernului că este onorat că a avut posibilitatea să conducă executivul, însă nu şi-a spus ultimul cuvânt.

"Sunt mândru de miniştrii care au fost alături de mine în cabinet. În cele 78 de zile, am făcut tot ce am putut pentru această ţară, dar eu, personal, nu mi-am spus ultimul cuvânt", a declarat premierul Mihai-Răzvan Ungureanu.

Premierul Ungureanu şi miniştrii s-au reunit la Guvern, imediat după votul din Parlament pentru moţiunea de cenzură, pentru a discuta măsurile aferente perioadei următoare.

La Guvern au venit toţi miniştrii şi au intrat imediat în şedinţă.

Moţiunea de cenzură a opoziţiei a trecut cu 235 de voturi "pentru" şi 12 "împotrivă", Guvernul Ungureanu fiind demis.

Mihai-Răzvan Ungureanu a intrat astfel în istorie, drept prim-ministrul cu cel mai scurt mandat al României.


×
Parteneri
Percheziții în Bucureşti: "Maestru spiritual” acuzat de trafic de persoane
x close