Antena 3 CNN Politică Ungureanu vrea ALIANŢĂ cu un PNL fără "Antonescu, Fenechiu şi alţi aidoma"

Ungureanu vrea ALIANŢĂ cu un PNL fără "Antonescu, Fenechiu şi alţi aidoma"

Ungureanu vrea ALIANŢĂ cu un PNL fără "Antonescu, Fenechiu şi alţi aidoma"
Sursa foto: Foto: Mediafax
25 Oct 2012   •   08:29

Fostul premier şi co-preşedintele ARD, Mihai Răzvan Ungureanu, a declarat, miercuri, că ARD este dispusă să încheie o alianţă cu PNL, dar fără Crin Antonescu, Fenechiu şi "alţii aidoma", acesta adăugând că obiectivul ARD este de a atinge 30 la sută pentru a forma alianţe pentru guvernare.

"Obiectivul nostru este ca ARD să ajungă la 30 de procente, capabilă fiind în acel moment să deschidă negocieri pentru formarea unei coaliţii de guvernare şi pentru susţinerea unui guvern altul decât cel de azi", a afirmat Mihai Răzvan Ungureanu, miercuri, într-o conferinţă de presă la Ploieşti, citat de Mediafax.

Întrebat cu cine sunt dispuşi politicienii din ARD să încheie alianţe politice pentru a forma majoritatea după alegerile din 9 decembrie, Ungureanu a arătat că politica de alianţe nu a fost stabilită încă şi că despre acest lucru se va discuta după campania electorală.

Fostul premier Ungureanu a spus că, la nivel local, în foarte multe dintre organizaţiile alianţei "există disponibilitate pentru alianţe în afara ARD".
   
Întrebat cu cine şi-ar dori să se alieze ARD, Ungureanu a răspuns că în acest moment singurul partid la care se gândeşte este PNL, dar nu cu actuala conducere.
   
"Mă gândesc foarte serios la felul în care am putea închega o cooperare politică cu Partidul Naţional Liberal. Mai departe, fantezia mea în momentul acesta nu merge", a spus Ungureanu.
   
Acesta a adăugat că, în opinia sa, "PNL ar trebui să fie legitim interesat de a-şi ocupa locul în jumătatea de centru dreapta a spectrului politic românesc", dar că nu crede că acest lucru este posibil "având în frunte actuala compoziţie în care intră preşedintele Antonescu, domnul Fenechiu şi alţii aidoma".
   
În acest context, Ungureanu a spus că PNL "are mulţi militanţi de valoare, oameni care cred neabătut în dreapta liberală şi care încep să-şi dea seama de enorma manipulare la care au fost supuşi".
   
Ungureanu a apreciat, de asemenea, că mişcările "aşa-zis tactice din ultimele zile" ale PNL "camuflate sub expresia de pragmatică politică din ultimele zile arată "cât de mare e diferenţa între ce gândeşte conducerea Partidului Naţional Liberal că ar trebui făcut şi ce gândesc unii dintre liberalii care au ocupat funcţii importante în statul român că ar trebui făcut.

×
Parteneri
Sancţiuni pentru medicii care duc pacienţii de la stat la privat
x close