UPDATE. Judecătorii de la Curtea de Apel Constanţa au decis, miercuri, ca Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână să rămână sub control judiciar.
Reporterul Antena 3, Alexandra Gheţea, a explicat care au fost argumentele părţilor.
"Mircea Băsescu susţinea ieri că trebuie să părăsească judeţul, făcea referire la problemele de sănătate dar şi la faptul că există o cantitate mare de marfă pe stocul uneia dintre firmele sale, marfă pe care îşi doreşte să o vândă, pentru că are şi nişte probleme financiare."
"La fel şi Marian Căpăţână, a susţinut că trebuie să plece din Bucureşti, pentru că este ziua de naştere a fiului său chiar astăzi dar şi pentru că are o serie de probleme financiare."
"În schimb, argumentele procurorilor au fost mai convingătoare. Aceştia susţin că problemele de sănătate ale lui Mircea Băsescu nu sunt noutăţi sau urgenţe şi atunci nu este obligatoriu să fie lăsat să plece. De asemenea, procurorii spuneau că şi Băsescu şi Căpăţână ar putea să influenţeze alţi martori, deci cel mai bine ar fi să nu aibă niciun fel de contact."
Judecătorii de la Curtea de Apel au decis să menţină, astfel, decizia Tribunalului Constanţa de săptămâna trecută.
Decizia este definitivă.
---
Curtea de Apel Constanţa va analiza contestaţia făcută de procurorii DNA la decizia Tribunalului Constanţa, de a-i cerceta pe cei doi sub control judiciar.
Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână sunt judecaţi pentru trafic de influenţă, respectiv complicitate la trafic de influenţă.
Avocatul lui Mircea Băsescu a cerut instanţei să constate încetarea de drept a arestului la domiciliu pentru clientul său sau înlocuirea arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar.