Antena 3 CNN Politică USL: 9 milioane de români au ieşit la vot pentru a scăpa de Băsescu

USL: 9 milioane de români au ieşit la vot pentru a scăpa de Băsescu

USL: 9 milioane de români au ieşit la vot pentru a scăpa de Băsescu
Sursa foto: Foto: Antena3
29 Iul 2012   •   23:55

Daniel Constantin a  declarat la închiderea urnelor că, potrivit numărătorii paralele realizate de Uniunea Social Liberală, preşedintele suspendat Traian Băsescu a fost demis.

De asemenea,  Dan Şova şi liberalul Relu Fenechiu au apreciat că referendumul va fi validat, prezenţa la urne fiind, în opinia acestora, de 52%.
   
'Am numărat până acum peste 9.200.000 de voturi. Am depăşit pragul de 50%.  Continuăm numărătoarea. Aproximativ 87% dintre românii care au venit la vot au votat împotriva lui Traian Băsescu. Prezenţa la vot a fost impresionantă. Mulţumim românilor pentru efortul pe care l-au făcut, pe caniculă, cu listele vechi, cu un număr de români care nu mai există de foarte mult timp, cu dublul boicot al găştii lui Băsescu şi al maghiarilor. Reamintesc că Băsescu, în 2007, a luat 75%, azi a luat doar 16% sau mai puţin. La alegerile din 2009, Băsescu a luat cinci milioane de voturi, azi a luat mai puţin de un milion de voturi. Concluzia - în afară de faptul că referendumul va fi valid cu peste 52% - este că Traian Băsescu va pleca, l-am demis şi totul va fi bine de acum încolo', a afirmat senatorul PSD Dan Şova.


Vicepreşedintele PNL Relu Fenechiu a susţinut că rezultatul 'real' al referendumului va putea fi cunoscut după finalizarea numărătorii voturilor.
   
'Azi a fost o zi caniculară, dar cu toate acestea peste 9 milioane de români au ieşit la vot (...) cu scopul de a scăpa de Traian Băsescu. La ora 21,00, aproximativ 45% dintre români votaseră. Din numărătoarea noastră de la ora 22,00, dar nu avem toate secţiile, credem că scorul final va fi de aproximativ 52%. Toate acestea sunt evaluări. Vom afla, în această noapte, scorul real', a susţinut acesta.
   
Fenechiu le-a mulţumit românilor care au ieşit la urne duminică şi le-a cerut scuze celor care nu au reuşit să îşi exprime opţiunea de vot până la încheierea votului din pricina cozilor de la secţiile de votare.
   
'Ştiu că şi în acest moment sunt cozi masive la multe secţii de votare din ţară. Ne pare rău şi ne cerem scuze de la acei români care şi-ar dori să scape de Traian Băsescu şi care sunt acum la vot şi nu mai pot să voteze', a adăugat liberalul.
   
În acest context, Daniel Constantin a arătat că numărul mare al românilor care s-au prezentat la urne, mai ales spre finalul zilei de duminică, reprezintă o dovadă că referendumul nu a fost fraudat.

×
Parteneri
Cel mai căutat fugar american a fost prins la Vatican
x close