Antena 3 CNN Politică "Vă interzic să vă mai bateţi joc de aceşti oameni". Discuţii aprinse între Roberta Anastase şi Mariana Câmpeanu

"Vă interzic să vă mai bateţi joc de aceşti oameni". Discuţii aprinse între Roberta Anastase şi Mariana Câmpeanu

"Vă interzic să vă mai bateţi joc de aceşti oameni". Discuţii aprinse între Roberta Anastase şi Mariana Câmpeanu
Sursa foto: Foto: Intact Images
29 Ian 2013   •   07:33

Discuţiile din Comisia parlamentară de Muncă nu au fost lipsite de scântei. Fostul preşedinte al Camerei Deputaţiilor, Roberta Anastase, i-a reproşat ministrului Muncii că nu s-a ţinut de promisiunile făcute în campanie şi nu a majorat ajutoarele sociale. În replică, Mariana Câmpeanu a învinuit guvernul Boc pentru lipsa banilor.

Cearta a început de la împărţirea banilor. "Aveţi resursa financiară şi nu vreti să daţi bani nici pentru creşterea alocatiilor pentru copii şi nici pentru persoanele cu dizabilităţi grave?" a spus Roberta Anastase.

În replică, Mariana Câmpeanu a învinuit guvernul Boc pentru lipsa banilor.  "Vă interzic să vă mai bateţi joc de aceşti oameni. Timp de trei ani nu le-aţi dat niciun leu".

Seria atacurilor nu s-a oprit aici. Roberta Anastase i-a mai reproşat ministrului Muncii că nu a respectat promisiunile făcute în campania electorală
 
Mariana Câmpeanu şi Roberta Anastase au mai avut un schimb dur de replici şi anul trecut, la sfârşitul lunii mai. Preşedintele Camerei Deputaţilor, la acea vreme, Roberta Anastase spunea despre Mariana Câmpeanu că este "pradă unor pusee de delir acut", după ce actualul ministru al Muncii o acuzase că a risipit banii pensionarilor.



×
Parteneri
Șeful Serviciului Secret din România, întâlnire de taină la Damasc
x close