Antena 3 CNN Politică Vanghelie s-a scoborât din pom: "Prietenul" Mădălin Voicu, exclus din PSD

Vanghelie s-a scoborât din pom: "Prietenul" Mădălin Voicu, exclus din PSD

Vanghelie s-a scoborât din pom: "Prietenul" Mădălin Voicu, exclus din PSD
Sursa foto: Mãdãlin Voicu
07 Mai 2009   •   17:32

Deputatul de Giurgiu Mădălin Voicu a fost exclus, joi, din PSD, a anunţat coordonatorul filialei Giurgiu a PSD, Marian Vanghelie, spunând că acesta a creat o serie de probleme partidului. Anunţând că "scroafa a coborât din pom", aluzie la un calificativ cu care fusese blagoslovit în trecut de Voicu, liderul PSD Bucureşti a precizat că decizia de excluderea fost unanimă. Voicu plăteşte astfel poliţele apropierii sale de Miron Mitrea şi pentru repetatele critici şi jigniri lansate în trecut la adresa lui Mircea Geoană şi Marian Vanghelie. Ultimul derapaj verbal al deputatului l-a vizat pe Geoană pe care l-a numit "gherţoi" şi pe liderul organizaţiei municipale Giurgiu, calificat drept "papagal".

Vanghelie despre Voicu: "Îl iubesc, dar gata...a căzut scroafa din copac

Liderul interimar al PSD Giurgiu a precizat că Mădălin Voicu a adus în ultima perioadă numeroase deservicii şi la nivel de organizaţie şi la nivel naţional, inclusiv preşedintelui Mircea Geoană.

"Am avut şi nişte sincope în rândurile organizaţiei şi una dintre ele s-a numit Mădălin Voicu. Acesta a fost dat afară din partid în unanimitate. A fost propunerea mai multor colegi din această sală, datorită faptului că în această perioadă de două-trei luni de zile, a adus deservicii atât organizaţiei municipale, unde a fost suţinut să intre pe listele PSD, cât şi la nivel naţional, preşedintelui Mircea Geoană şi altor lideri din actualul Guvern. Îl iubesc, este prietenul meu, dar, prea mult, gata...a căzut scroafa din copac!", a declarat Vanghelie, referindu-se la o afirmaţie mai veche făcută de Mădălin Voicu la adresa lui.

Liderul PSD Bucureşti a subliniat că "diversitatea de opinii e permisă în partid" dar nu se poate accepta afirmaţii precum "Geoana e un gherţoi" sau "preşedintele filialei muncipale e un papagal".

"Mădălin Voicu creea o serie de probleme organizaţiei. Organizaţia voia să facă acest pas, nu avea curajul, ca atare s-a pus la vot şi în unanimitate s-a votat pentru a fi dat afară din partid. (...) Dacă organizaţia îmi cere acest lucru şi simt că nu e o supărare a unui individ sau a unei persoane şi este un consens general, nu am cum să fiu împotriva organizaţiei", a mai explicat Vanghelie.

Liderul social-democrat a subliniat că are nu mai puţin de 20 de CD-uri cu înregistrări ale declaraţiilor făcute de Voicu la diferite emisiuni care ar dovedi că, potrivit statutului PSD, acesta "şi-a bătut joc de munca unora".

"Organizaţia propune, el poate să depună contestaţie la Consiliul de integritate şi la Biroul Permanent Naţional. Îi urez succesuri!", a comentat ironic Vanghelie, ultimul act din maziliarea colegului său de partid

Vanghelie a mai anunţat că toate cele 14 organizaţii care compun filiala de Giurgiu vor fi supuse unei evaluări foarte drastice şi ai căror şefi ar putea suferi sancţiuni similare.

"Mădălin Voicu este pritenul meu, îl iubesc mult, dar îşi bate joc de munca unora" a susţinut Vanghelie după anunţarea excluderii din PSD a "prietenului" său

Apropierea de Miron Mitrea, un păcat în ochii conducerii centrale

Mădălin Voicu este cunoscut în PSD ca un personaj cu vorbă slobodă care şi-a făcut un duşman din preşedintele Mircea Geoană după ce a criticat şi a pus la îndoială în repetate rânduri competenţele de lider ale acestuia.

După decapitarea conducerii PSD Giurgiu, Voicu a intrat în conflict şi cu liderul PSD Bucureşti, Marian Vanghelie, mandatat de centru să se ocupe de reorganizarea filialei de pe malurile Dunării.

Apropiat al cercurilor lui Miron Mitrea, căruia îi datorează de altfel actualul mandat de deputat, Voicu l-a acuzat la un moment dat pe Vanghelie că taie și spânzură la nivelul filalei social-democrate după principiul "scroafei urcată-n pom". Surse social-democrate susţin că Voicu ar fi dorit să candideze pentru şefia organizaţiei după restructurarea implementată de Vanghelie. Drumul i-a fost barat însă de Geoană, care nu a uitat plătească criticile și jignirile aduse de deputat în trecut.

Mădălin Voicu este perceput la sediul central din Kiseleff ca un apropiat al senatorului Miron Mitrea. Senatorul ar fi fost cel care a intervenit anul trecut pe lângă Mircea Geoană pentru a obţine pentru Voicu acceptul de a candida într-un colegiu uninominal de deputat în judeţul Giurgiu. Geoană ar fi dorit să-l treacă pe vocalul social-democrat pe linie moartă, trimiţându-l într-un colegiu fără şanse electorale. Sprijinul acordat de Mitrea înainte de alegerile parlamentare l-a salvat pe Voicu, care a făcut rocadă de colegii cu colega sa de partid, Anca Oprea şi a reuţit să-şi continue cariera de parlamentar.

Ambiţiile lui Voicu nu s-au oprit aici. La nivelul filialei Girurgiu a făcut parte din conducerea interimară în speranţa organizării unor alegeri interne care să-l propulseze lider de organizaţie județeană. Înfrângerea la nivel central a "patronului" Mitrea nu a potolit intenţiile lui Voicu de a deveni șef peste filiala giurgiuveană.

Scroafa lui Vanghelie şi mieluşeii lui Geoană

Abilitarea liderului PSD București, Marian Vanghelie cu atribuţiile de coordonare și reorganizare a organizației de Giurgiu a dat peste cap planurile lui Voicu. Potrivit surselor citate, între cei doi a izbucnit rapid un conflict, după ce Vanghelie i-a pus în vedere că el comandă la Giurgiu și că nu va ajunge în veci șef de filială. Aceleași surse din PSD susţin că alegerea lui Vanghelie pentru această sarcină ar fi fost calculată de Geoană, care a mizat pe temperamentul mai vulcanic al primarului de sector 5 pentru a face curăţenie la Giurgiu și a-l pune la punct pe Voicu.

În maniera sa obişnuită, deputatul a ieşit la rampa declaraţiilor publice lansând o serie de atacuri dure la adresa lui Vanghelie şi conducerii centrale a PSD.

"Cu Vanghelie am colaborat bine la București, dar când se urcă scroafa-n pom... Trebuie să spun, sunt lucruri pe care eu nu le accept, mai ales că la Giurgiu, Vanghelie a zis ca el e șef, el taie, el numește, el spânzură. Vanghelie trebuie să își asume și ceea ce nu merge la Giurgiu. Nu-l acuz de nimic, ci doar constat. N-a făcut până acum nimic n organizaţia judeţeană şi este numit coordonator, cu co..., adică trebuie să facă ceva alături de cineva. Marian Vanghelie, pentru mine, oricum e un mincinos, nu are legătură cu activitatea de la Giurgiu, ci e o problema personală, nu va pot spune ce e", afirma Voicu, pe la sfârşitul lunii februarie.

Deputatul nu a uitat nici de liderii de la Bucureşti pe care i-a acuzat că vor să impună nişte "mieluşei" în fruntea filialelor PSD din teritoriu. "Am convingerea, de fapt, îmi doresc ca la Giurgiu să fie mulţi oameni din PSD la conducere, dar nu subordonaţi, mieluşei, servili, ci oameni respectaţi, credibili, care au demonstrat că pot reprezenta atât Giurgiu, cât şi partidul. Nu doar în PSD, ci în toate partidele din România s-a împământenit ideea asta: s-a înţeles, să trăiţi! Oamenii care îşi imaginează că ei sunt cei mai deştepţi, cei mai buni, demonstrează doar că sunt megalomani şi în final, proşti. Nu pot să lucrez cu oameni de genul acesta. Nu sunt în opoziţie în propriul partid, ci doar sunt anumite persoane în PSD cu care nu pot să lucrez. N-am nimic cu Geoană personal, dar când greşeşte îi spun", a declarat Voicu, reluând vechile calificative la adresa șefului de partid.

În vara lui 2008, în plină campanie electorală pentru alegerile locale, Mădălin Voicu declara despre Mircea Geoană că bate apa în piuă, că este impins de partid de la spate şi căeste o "legumă care îşi imaginează că este o personalitate". Pentru acest exces de epitete, Voicu a plătit cu poziţia de purtător de cuvânt al echipei de campanie, deşi Geoană ceruse încă de atunci excluderea sa din PSD. la câteva luni de la alegerile locale, Voicu a susţinut că în timpul campaniei era să se ia la bătaie cu Geoană şi că numai Vanghelie i-a oprit pe cei doi de la încăierare.



Marius Vulpe, Antena3.ro

×
Parteneri
Atenţionare meteo ANM: Ploi, vijelii, lapoviţă şi ninsoare
x close