Antena 3 CNN Politică Varujan Vosganian: "Dacă aș fi convins că circul din Parlament se oprește mâine, aș vota cu amândouă mâinile pentru ancitipate"

Varujan Vosganian: "Dacă aș fi convins că circul din Parlament se oprește mâine, aș vota cu amândouă mâinile pentru ancitipate"

Varujan Vosganian, deputat ALDE, a declarat că, dacă ar avea certitudinea că circul din Parlament se va termina odată cu alegerile anticipate, ar vota și mâine pentru organizarea lor.

Varujan Vosganian: "Dacă aș fi convins că circul din Parlament se oprește mâine, aș vota cu amândouă mâinile pentru ancitipate"
18 Feb 2020   •   23:13

"Trebuie să oprim acest circ care a început acum. Să vă spun ceva, ca om care a fost în atâtea Parlamente, circ cum a fost în acest Parlament nu am mai văzut. Dacă eu aș fi convins că circul se oprește mâine, cu amândouă mâinile aș vota pentru anticipate. Teamă mi-e, că cei care au făcut circ până acum, s-ar putea să aibă mai multe scaune în Parlament", a declarat Vosganian în cadrul unei emisiuni de la Realitatea Plus. 

Deputatul ALDE a criticat dur declarațiile făcute de Florin Cîțu referitoare la aprobarea unor amendamente, dar și reacțiile celor din USR. 

"Din clipa în care ministrul le spune doamnei Chichirău și domnului Năsui că a aprobat niște amendamente împotriva intereselor cetățenilor, au trecut de atunci, mai bine de 24 de ore și nimeni de la USR nu a făcut o declarație publică în care să spună: Băi, domnilor miniștri, ia spuneți-ne și nouă ce amendamente. Deci USR, în comisia de buget, a votat pentru Cîțu. Același Cîțu care le-a arătat degetul și le-a spus: Fiți atenți, licuricii.

Nu vă dați seama de gravitatea acestor afirmații. În comisia de specialitate, cu televiziunile în cap, cu toți parlamentarii acolo să spui: am promovat și aprobat amendamente împotriva intereselor cetățenilor", a mai spus Vosganian.
 

×
Subiecte în articol: Varujan Vosganian parlament anticipate
Parteneri
Situaţie critică în Slănic Prahova: o stradă s-a surpat! ISU intervine
x close