Antena 3 CNN Politică Varujan Vosganian: În ultimele săptămâni ştirile fabricate despre liderii PNL au abundat

Varujan Vosganian: În ultimele săptămâni ştirile fabricate despre liderii PNL au abundat

Varujan Vosganian: În ultimele săptămâni ştirile fabricate despre liderii PNL au abundat
09 Feb 2013   •   10:28

Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, se declară indignat de modul în care RTV tratează informaţiile "de pe site-uri obscure" dar şi de campania de defăimare a liderilor PNL: Modul în care acest post de televiziune a atins astăzi cote inimaginabile în deformarea adevărului şi defăimarea liderilor PNL m-a făcut să iau o decizie fără precedent, anume aceea de a contramanda prezenţa mea în emisiune. Am comunicat telefonic moderatoarei că nu astfel înţeleg eu jurnalismul şi că diferenţele flagrante dintre înţelegerea mea a datoriei jurnalistului, care trebuie să producă şi nu să inventeze ştiri, şi a respectivului post de televiziune mă obligă la această atitudine", scrie ministrul, pe blogul personal.

"În utimele săptămâni ştirile “fabricate” despre liderii PNL au abundat. Antonescu intenţionează să-l excludă din PNL pe Călin Tăriceanu. Victor Ponta îl revocă din funcţia de ministru pe Varujan Vosganian; ba chiar se prezintă lista scurtă a potenţialilor candidaţi la portofoliul Economiei. Crin Antonescu nu mai este candidatul USL la preşedinţie. Călin Tăriceanu se întâlneşte în secret cu 46  (!?) de parlamentari pentru a pune la cale scindarea PNL. Vosganian: un atac fără precedent la Victor Ponta. Vosganian - un ministru penal. Crin Antonescu, implicat în scandalul Marta. Mariana Câmpeanu cercetată de DNA pentru luare de mită. Etc. etc. Toate, ştiri gogonate, inventate sau preluate fără un minim discernământ de pe site-uri obscure. Şi, fireşte, îndelung comentate, ediţii speciale, breaking news, invitaţi pe măsură", continuă oficialul.

"Ceea ce m-a hotărât, însă, la această decizie a fost o discuţie cu Mariana Câmpeanu. Doamna Câmpeanu este o prezenţă distinsă a vieţii politice româneşti. Are, în felul de a se purta şi de a vorbi, o bună cuviinţă şi o duioşie rar întâlnite în mediile politice româneşti. Modul în care Mariana Câmpeanu a fost calomniată ieri şi azi la România Tv trece dincolo de indignarea pe care am simţit-o până acum. Pur şi simplu, am simţit că nu mă pot duce în acel platou unde unii oameni se pot comporta astfel", conchide ministrul.

×
Parteneri
Primul sondaj după ce Firea a intrat în cursa pentru Primăria Capitalei
x close