Antena 3 CNN Politică Vasile Blaga: Funcţionăm mai bine în opoziţie, fir-ar să fie!

Vasile Blaga: Funcţionăm mai bine în opoziţie, fir-ar să fie!

Vasile Blaga: Funcţionăm mai bine în opoziţie, fir-ar să fie!
Sursa foto: Foto: INTACT Images
13 Mai 2012   •   19:40

Liderii PDL şi-au exprimat duminică, la festivitatea de lansare a candidaţilor democrat-liberali din Tulcea la alegerile locale, încrederea că vor reveni la guvernare în toamna acestui an, unii dintre aceştia recunoscând că au avut o comunicare defectuoasă în timpul guvernării, conform Agerpres.
   
'După ce câştigăm în luna iunie primăriile, vom reveni la guvernare. Cred că mai important decât orice în această bătălie este să rămânem uniţi, trebuie să funcţionăm ca o echipă, să recâştigăm guvernarea, pentru că am guvernat responsabil, am guvernat pentru oameni, iar aici la Tulcea am dovedit acest lucru', a declarat preşedinta PDL Bucureşti, Elena Udrea.
   
În acelaşi timp, liderul PDL Adriean Videanu a criticat faptul că actualul Guvern a propus în funcţia de ministru al Educaţiei o persoană acuzată de plagiat, dar a menţionat totodată că şi Guvernul Boc a greşit.
   
'Şi noi trebuie să ne recunoaştem greşelile din perioada guvernării, iar eu cred că cea mai mare greşeală pe care am făcut-o a fost comunicarea defectuoasă. Poate că am fost un pic aroganţi, un pic prea autosatisfăcuţi de faptul că eram la guvernare şi nu am mai reuşit să comunicăm atât de eficient cu oamenii, fiecare va trebui să facă în aşa fel încât PDL să revină la guvern nu numai pentru binele PDL ci şi pentru binele acestui ţări', a afirmat Adriean Videanu.
   
Şi strategul de campanie al PDL, Vasile Blaga, a recunoscut că în timpul guvernării reprezentanţii partidului au făcut greşeli de comunicare, susţinând în acelaşi timp că această campanie va fi una din cele mai dificile.
   
'Funcţionăm mai bine în opoziţie, fir-ar să fie! Ne comportăm ca o adevărată echipă în campania electorală. Vom câştiga alegerile, dar nu va fi uşor. Va fi cel mai greu an electoral din istoria noastră, pentru că nu este suficient să avem mai mulţi primari decât acum patru ani, e obligatoriu să avem majoritate şi în consiliile locale, şi în consiliile judeţene. Avem oameni şi avem şi echipă', a menţionat Blaga.
   
În acelaşi timp, vicepreşedintele PDL Victor Tarhon, care este liderul democrat-liberalilor tulceni şi candidat pentru un nou mandat la şefia Consiliului Judeţean, a declarat că în alegerile locale PDL va câştiga cel puţin 23 de primării.
   
'Partidul trece acum printr-un moment mai puţin favorabil, dar ne vom ridica. Poate că nu am ştiut să valorificăm ce am avut de valorificat şi să gestionăm cu mai multă înţelepciune. Aici, în judeţul Tulcea am cel puţin 23 de primari care pot să-şi demonstreze valoarea. Avem pregătiţi în multe unităţi administrativ-teritoriale oameni gata să preia conducerile primăriilor şi o vor face, pentru că acolo sunt oameni care fie nu au ştiu ce au de făcut, fie nu au vrut, fie s-au ocupat de problemele lor personale. Comunităţile de acolo merită mai mult şi pentru ele ne vom zbate', a declarat Victor Tarhon.

×
Parteneri
Atenţionare meteo ANM: Ploi, vijelii, lapoviţă şi ninsoare
x close