Antena 3 Politică Vasile Blaga: Îmi pare rău de situaţia în care este prietenul meu Adriean

Vasile Blaga: Îmi pare rău de situaţia în care este prietenul meu Adriean

de G.S.    |    30 Ian 2015   •   17:40
Preşedintele PDL Vasile Blaga a declarat vineri că "îi pare rău de situaţia în care este prietenul" său "Adriean", (Videanu-n.r.) şi că "evident" imaginea partidului este afectată.
 
Blaga a fost întrebat dacă la şedinţa Colegiului Director al PDL s-a discutat despre situaţia creată prin reţinerea lui Adriean Videanu.
 
"Am discutat situaţia în general şi am arătat un lucru foarte clar: dacă aţi pomenit de cazul domnului Videanu, mie îmi pare rău de situaţia în care este prietenul meu Adriean, dar sper ca să-şi poată dovedi nevinovăţia, dar, în situaţia în care, pe care nu o doresc nimănui de a fi arestat, atunci statutul este foarte clar: suspendat din funcţia de membru de partid. Sper să nu ajungem aici", a precizat Vasile Blaga.
 
El a mai spus că are un statut al partidului de respectat şi dacă Adrian Videanu "nu este vinovat, nu o să-i ceară să se suspende".
 
"În acest moment nu este nici măcar trimis în judecată. Sigur că arestarea este un act foarte grav, sper să nu se întâmple lucrul acesta şi am spus: un membru al PNL arestat este suspendat din calitatea de membru de partid", a repetat Blaga.
 
El a mai fost întrebat dacă această situaţie afectează partidul.
 
"Evident da, nu ne face nicio plăcere să se întâmple astfel de cazuri, cum afectează activitatea oricărui partid din România", a precizat Blaga.
 

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal

×
Parteneri
x close