Antena 3 CNN Politică Vasile Blaga: Noi trebuie să câştigăm alegerile

Vasile Blaga: Noi trebuie să câştigăm alegerile

Vasile Blaga: Noi trebuie să câştigăm alegerile
19 Sep 2015   •   16:56

Copreședintele PNL Vasile Blaga le-a transmis peste 1.000 de aleși locali liberali, reuniți sâmbătă la Poiana Brașov, că alegerile de anul viitor trebuie câștigate, atenționându-i totodată că va propune Consiliului Național al partidului să fie desființate conducerile organizațiilor care nu vor avea performanță.

"Cei care conduc organizațiile și nu înțeleg că baza partidului sunt primarii, președinții de Consilii Județene, consilierii locali și județeni nu-și merită funcțiile. Anul electoral care urmează este extrem de important. Știm cu toții, semnalul se dă la locale. Semnalul se dă în București și așteptăm performanță de la organizațiile din București. Semnalul se dă din capitalele istorice: la Iași, la Cluj, Timișoara, Craiova, Constanța, de unde așteptăm performanțe, cum așteptăm performanțe de peste tot. Sigur, suntem un partid democratic, avem conduceri în toate județele, dar le-am spus și vineri în Colegiul Director celor care conduc județele: nu vă desemnați candidații la masa verde, nu o fac nici eu, nici doamna Gorghiu, pentru că, să fie clar, voi propune în Consiliul Național al acestui partid ca să fie desființate conducerile ultimelor 10 organizații ca performanțe. Noi trebuie să câștigăm alegerile", a subliniat copreședintele PNL, potrivit Agerpres.

Blaga le-a spus totodată aleșilor locali ai PNL că are mare încredere în ei că vor ajuta partidul să găsească cei mai buni candidați. Potrivit acestuia, nu de candidați se duce lipsă, este nevoie de candidați care să câștige, nu doar pentru a umple listele.

Copreședintele PNL și-a exprimat convingerea că, așa cum anul trecut partidul s-a bazat pe aleșii locali pentru alegerea președintelui României, așa se va baza și la alegerile din 2016.

"Dar, PSD-ul este un partid tare. Cine crede că este bătut înainte se înșală. PSD-ul nu a coborât sub 30% decât în 1996. Dar PSD-ul nu a arătat niciodată mai urât ca acum. Și, de aceea, este șansa noastră să-l îngenunchem în anul electoral care urmează", a susținut Vasile Blaga.

×
Subiecte în articol: vasile blaga PNL alegeri locale
Parteneri
ANM: Zonele cele mai afectate de praful saharian
x close