Antena 3 CNN Politică Vicepreşedintele Senatului: Guvernul PNL joacă cu mandatul pe masă. Miza e uriașă!

Vicepreşedintele Senatului: Guvernul PNL joacă cu mandatul pe masă. Miza e uriașă!

1 minut de citit Publicat la 10:28 12 Dec 2019 Modificat la 10:28 12 Dec 2019
Vicepreşedintele Senatului: Guvernul PNL joacă cu mandatul pe masă. Miza e uriașă!

"La momentul actual, cea mai sănătoasă soluţie de legiferare este angajarea răspunderii Guvernului. Pentru că legea în cauză intră în vigoare numai după prezentarea sa în Parlament", a scris Gorghiu, pe Facebook.

Potrivit senatorului PNL, "PSD a lăsat la toţi stâlpii de rezistenţă ai statului dinamită". "Şi, evident, că bombele rămase de la guvernarea PSD trebuie dezamorsate. Nu peste o lună, nu la anul, ci cât mai urgent", a susţinut Gorghiu.

Ea a amintit că Guvernul PNL vine joi cu trei legi "extrem, extrem de urgente" - pe Justiţie, fără de care întregul sistem "ar rămâne în aer"; privind plafoanele bugetare, necesare pentru a putea prezenta apoi bugetul pentru 2020; pentru abrogarea OUG 51, care creează probleme elevilor cărora nu le este decontată naveta şcolară.

"În loc de concluzie: Guvernarea PNL ştie ce are de făcut şi acţionează. Să fim cinstiţi cu noi şi cu românii! Economia trebuie repusă pe linia de plutire, iar ţara să-şi reia drumul către linia de sosire în ceea ce priveşte MCV şi Schengen. Timp de aşteptat nu mai este. Fie mergem cu Guvernul Orban pe agenda pro-europeană, fie facem alegeri anticipate. Altă majoritate în actualul Parlament nu mai poate fi formată. Aşa că ameninţările cu moţiuni nu ne sperie", a concluzionat Alina Gorghiu.

Senatul şi Camera Deputaţilor se reunesc, joi, în şedinţe comune succesive pentru angajarea răspunderii Guvernului pe fiecare dintre cele trei proiecte adoptate de Cabinetul Orban.

Ştiri video recomandate
×
Etichete: Alina Gorghiu Orban PSD

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close