Antena 3 CNN Politică Victor Negrescu, PSD: ”Am reușit să ajutăm persoane care au trecut mai bine peste această criză generată de coronavirus!”

Victor Negrescu, PSD: ”Am reușit să ajutăm persoane care au trecut mai bine peste această criză generată de coronavirus!”

Vicepreședintele PSD, Victor Negrescu, susține că, de la începutul pandemiei de coronavirus, a reușit să ajute persoane care ”au trecut mai bine peste această criză” prin diferite acțiuni și inițiative noi.

Victor Negrescu, PSD: ”Am reușit să ajutăm persoane care au trecut mai bine peste această criză generată de coronavirus!”
Sursa foto: Hepta
de Laura Dinu    |    15 Iun 2021   •   14:34

”De la începutul crizei generate de coronavirus, am încercat să fac tot ce pot în așa fel încât prin acțiunile mele să influențez lucrurile în bine prin inițiative noi, propuneri concrete de proiecte, interpelări sau mesaje publice:

  •  am solicitat resurse suplimentare la nivel european pentru zona medicală
  •  am interpelat instituțiile naționale pentru rezolvarea unor probleme medicale precum accesul la medicamente sau prelungirea contractelor rezidenților
  • am lansat proiectul social prin care am creat și vom distribui sute de tablete educaționale românești
  • am inițiat mai multe demersuri la nivel european susținute de zeci de europarlamentari pentru creșterea accesului la educație
  • am propus netarifarea aplicațiilor educaționale operatorilor de telecomunicații după modelul altor state europene
  • am reacționat ferm împotriva încălcării drepturilor sociale ale lucrătorilor sesionieri oferind asistență directă dar și interpelând Ombudsmanul European, Agenția Europeană pentru Muncă iar mai nou inițiând o petiție către Parlamentul European
  • am dezvoltat un canal video cu resurse educaționale accesibile gratuit
  • am lansat un portal cultural ce permite accesul la activități culturale de la distanță
  • am propus soluții concrete pentru sprijinirea industriilor creative și culturale folosind resurse și oportunități europene
  • am donat și întreprins inițiative sociale cu impact pentru diferite unități medicale
  • am devenit raportorul Parlamentului European privind politicile europene în materie de educație digitală
  • am redactat un raport al PE privind Fondul European de Ajustare la Globalizare prin care se permite accesul la finanțări suplimentare pentru protejarea locurilor de muncă în context COVID-19
  • am pus presiune, cu regularitate, pe decidenții europeni și naționali pentru ca proiectele inițiate să fie accesibile tuturor și mai ales transparent
  • am solicitat crearea din fonduri europene a unor scheme de granturi pentru IMM-uri dar și pentru sectorul turistic din România

Lista este mult mai lungă. Dar cel mai important este că am reușit cu ajutorul comunității online din care faceți parte să ajutăm persoane care au trecut mai bine peste această criză și au revenit către noi cu mesaje și proiecte noi.

Vă mulțumesc și haideți să continuăm munca!”, scrie Victor Negrescu pe o rețea socială. 

×
Subiecte în articol: PSD victor negrescu
Parteneri
Surpriza la spitalul Pantelimon: O asistentă ar fi modificat dozele
x close