Antena 3 CNN Politică Victor Ponta: Gata cu negocierile. De luni ne întoarcem la munca executivă

Victor Ponta: Gata cu negocierile. De luni ne întoarcem la munca executivă

Victor Ponta: Gata cu negocierile. De luni ne întoarcem la munca executivă
Sursa foto: Foto: Mediafax
15 Sep 2012   •   14:30

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, sâmbătă, la Murighiol, că odată cu reuniunile USL din Deltă se termină faza negocierilor privind colegiile care revin fiecărei formaţiuni din Uniune la parlamentare, el arătând că de luni se va întoarce la munca executivă.
   
"Gata cu negocierile. De luni, practic, ne reîntoarcem - cei care suntem în zona executivă - la munca executivă, care va reprezenta,  în mod sigur, unul din argumentele noastre principale pe 9 decembrie, iar restul colegilor noştri, la campania electorală. (...) Precizăm încă o dată, vrem să schimbăm regimul Traian Băsescu şi putem să guvernăm, de data aceasta nu pentru şase luni sau şapte luni, ci pentru cel puţin patru ani",  a spus Ponta.
   
El şi-a manifestat convingerea, căpătată în urma finalizării negocierilor din USL, că această alianţă politică va câştiga majoritatea absolută în viitorul Legislativ.

"Acum într-adevăr sunt convins că USL va avea majoritatea absolută în Parlament şi va avea ocazia, oferită de oameni, de a duce mai departe ceea ce a început în această perioadă şi să pună în aplicare cele mai importante proiecte ale sale", a spus Ponta.

×
Parteneri
Sondajul care cutremură scena politică. Se schimbă tot
x close