Antena 3 CNN Politică Victor Ponta îi transmite lui Jeffrey Franks că Guvernul încalcă angajamentele luate faţă de FMI

Victor Ponta îi transmite lui Jeffrey Franks că Guvernul încalcă angajamentele luate faţă de FMI

Victor Ponta îi transmite lui Jeffrey Franks că Guvernul încalcă angajamentele luate faţă de FMI
Sursa foto: Foto: Intact Images
de N.B.    |    07 Oct 2011   •   12:37

Preşedintele PSD, Victor Ponta, i-a transmis, vineri, şefului misiunii FMI în România că actuala guvernare încalcă angajamentele luate în acordul cu Fondul, infiinţând posturi de directori în unele companii de stat, în timp ce angajaţii aceloraşi societăţi sunt disponibilizaţi, informează Agerpres.

"Am adresat astăzi o scrisoare domnului Jeffrey Franks şi spre ştiinţă premierului României, aducând la cunoştinţă o situaţie punctuală existentă într-o zonă pe care eu o reprezint în Parlament, în Gorj, dar care există şi în alte părţi: în societăţile cu capital de stat în care se fac disponibilizări (...) s-au creat funcţii de director pentru cei de la UNPR, cei care trădând ajută PDL să rămână la guvernare", a declarat liderul social-democraţilor în cadrul unei conferinţe de presă la sediul PNL Cluj.

"Îi cer domnului Franks să constate că angajamentele României faţă de FMI privind restructurarea companiilor şi regiilor cu capital de stat sunt încălcate pe criteriile cele mai josnice politic", a spus Victor Ponta, adăugând că pe lângă faptul că toţi şefii din regii şi companii de stat sunt membri PDL, partidul de la guvernare îi recompensează pe cei care îşi trădează facţiunea politică din care fac part şi trec la UNPR cu posturi de directori.

"Lucrurile astea sunt contrare total acordurilor pe care România le are cu FMI. Din punctul de vedere al USL, dacă asemenea acorduri nu se respectă şi dacă tăierile se fac numai de la oamenii amărâţi, nemembri de partid ai PDL sau ai UNPR, înseamnă că aceste acorduri sunt ilegitime şi nu mai au niciun fel de finalitate", a mai spus preşedintele PSD.

×
Parteneri
Românii care vor plăti taxe și impozite mai mari de anul următor!
x close