Antena 3 CNN Politică Victor Ponta, în Wall Street Journal: România va rezista majorării cheltuielilor publice

Victor Ponta, în Wall Street Journal: România va rezista majorării cheltuielilor publice

Victor Ponta, în Wall Street Journal: România va rezista majorării cheltuielilor publice
Sursa foto: Foto: gov.ro
de M.Z.    |    18 Oct 2013   •   22:41
România va ţine sub control cheltuielile publice, în ciuda alegerilor care urmează, şi va continua să vândă active, a afirmat vineri premierul Victor Ponta, într-un interviu acordat publicaţiei americane "Wall Street Journal", pe fondul temerilor privind dezacordurile interne profunde referitoare la direcţia politicii ţării, potrivit Agerpres.
 
Al doilea cel mai sărac stat membru al Uniunii Europene a redus anul trecut deficitul sub 3% din PIB, permiţând ţării să iasă din procedura de deficit excesiv (EDP). 
 
Totuşi, tensiunile politice rămân ridicate între principalii lideri politici ai ţării, iar FMI a avertizat luna aceasta faţă de riscul cheltuielilor publice care nu sunt necesare, înaintea alegerilor prezidenţiale de anul viitor.
 
Premierul Victor Ponta a promis menţinerea deficitului sub 3% din PIB anul acesta şi anul viitor şi păstrarea datoriei publice sub 40% din PIB, una dintre cele mai scăzute din Europa.
 
"Prioritatea mea absolută este menţinerea acestor date pozitive cât timp se păstrează randamentele pentru obligaţiunile guvernamentale româneşti la cel mai scăzut nivel din ultimii 20 de ani. Totuşi, consolidarea fiscală nu va fi atât de drastică încât să descurajeze investiţiile publice", a afirmat Victor Ponta.
 
Chiar dacă anul trecut a fost afectat de disputele politice şi criticile internaţionale privind încercarea de demitere a președintelui, România a reuşit să-şi îndeplinească obiectivele fiscale, reducând deficitul la 2,9% din PIB în 2012, de la 5,6% din PIB în 2011, a mai spus premierul Ponta.
 
Totuşi, FMI indică faptul că ar exista probleme în ţară. Recent, Guvernul a majorat ţinta de deficit pentru acest an la 2,3% din PIB, de la 2,1%, o decizie despre care premierul spune că este un derapaj izolat din cauza refacerii colectării taxelor.
 
FMI este îngrijorat că presiunile electorale ar putea micşora "cămaşa de forţă fiscală". "Presiunile pentru măsuri populiste sunt în creştere, ceea ce va afecta reformele dificile adoptate anterior sau va crea noi riscuri. Trebuie să se reziste acestor presiuni. Mai mult, conflictele interne trebuie depăşite deoarece limitează reformele instituţionale, de exemplu în zona planificării investiţiilor", se arată în raportul FMI din 4 octombrie.
 
Eşecul recentei încercări de a privatiza CFR Marfă ilustrează modul în care disputele politice afectează luarea deciziilor. 
 
Institutul Democratic din Washington a apreciat în 14 octombrie că Roşia Montană "a fost un test politic pentru viitoarele proiecte interne şi internaţionale". În următorii aproape 20 de ani proiectul ar putea adăuga PIB-ului României peste 24 miliarde de dolari, apreciază instituţia cu sediul la Washington.
 
Victor Ponta are programată săptămâna viitoare o vizită oficială în SUA, într-un moment în care compania energetică americană Chevron vrea să demareze un proiect de explorare a zăcămintelor de gaze de şist, proiect care se confruntă cu opoziţia ecologiştilor din România. 
 

×
Subiecte în articol: Victor Ponta Rosia Montana
Parteneri
Facturi Hidroelectrica, anunțul companiei pentru clienţi
x close